Guvernul României a suplimentat bugetul programului "Masă sănătoasă în școli" cu peste 9 milioane de lei, ceea ce va permite…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că a fost suplimentat plafonul fondurilor pentru credite în ceea ce privește…
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat că bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu suma totală de 3,039 miliarde lei…
Colegiul Medicilor din România solicită soluţionarea "de urgenţă" a problemelor generate de condiţiile prevăzute în contractele de prestări servicii medicale…
„Programul de reînnoire a Parcului Național de tractoare și mașini agricole”, cunoscut sub numele de „Stimulentul pentru casarea tractoarelor”, a…
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator, dr. Cosmin Alexandrescu, trage un semnal de alarmă privind o posibilă modificare a punctului de…
Se dau BANI de la STAT prin intermediul unor fonduri pentru demarararea programului național de case memoriale și de refacere…
Comisia Europeană a anunţat că va aloca în acest luptei împotriva cancerului fonduri substanțiale, mai ales în contextul în care…
Un medic de la Spitalul din Târgu Jiu reclamă faptul că, de duminică, unitatea nu va mai asigura examinări ecografice…
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) avertizează asupra „crizei profunde din sistemul de sănătate, cauzată de politicile actuale ale…