Sursă naturală de insulină vegetală. Leguma ideală pentru diabetici și nu numai

Insulină vegetală. Tărtăcuța amară, legumă cunoscută și sub denumirea de karela, pepenele amar sau goya este una dintre cele mai amare legume din întreaga lume. Deși, mai puțin cunoscută la noi, această legumă este considerată de cercetători o adevărată minune a naturii datorită proprietăților sale curative rar întâlnite. Tărtăcuța amară reprezintă unul dintre cele mai cunoscute și mai eficiente tratamente naturiste împotriva diabetului, dar și a altor afecțiuni.

La prima vedere, leguma arată ca un castravete, dar cu umflături. Înflorește în climat umed și cald astfel încât se găsește de obicei în America de Sud și în țările din Asia.

În ciuda gustului său amar, aproape insuportabil, karela conține multe substanțe nutritive de excepție. Această comoară naturală, mai ales pentru diabetici, are în structura sa 17 aminoacizi, din care 16 sunt identici cu aminoacizii insulinei bovine. Spre deosebire de insulina extrasă din microorganisme modificate genetic, cea vegetală are marele avantaj de a fi lipsită de reacții adverse și contraindicații. Principalele proprietăți ale acestei legume sunt: hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, reminalizantă, vitaminizantă, antibiotică, antitumorală, antivirală, stimulantă pentru sistemul imunitar, antiparazitară.

Descoperirile știintifice care au analizat compoziția tărtăcuței amare au confirmat o listă impresionantă de vitamine și minerale, dintre care amintim vitaminele B1, B6, B9, B12, C, E, K sau A și minerale precum calciul, potasiul, sodiul și fierul. Este o sursă excelentă de magneziu, mangan, fibre dietetice, acid folic, zinc și fosfor. Conține de două ori mai mult betacaroten decât broccoli, este bogată în fier, conține de două ori mai mult potasiu decât o banană și de două ori mai mult calciu decât spanacul.

Utilizată în mod tradițional și în tratarea stăărilor de iritare și de inflamare a organismului, tărtăcuța amară are certe proprietăți calmante și antiinflamatorii și merită introdusă în dietele de detoxifiere a organismului.

În ce privește proprietățile terapeutice ale tărtăcuței amare, în special persoanele care suferă de diabet zaharat ar putea beneficia din plin de consumul moderat de karela. Iată care sunt beneficiile consumului de tărtăcuță amară.

Singura sursă naturală de insulină vegetală

Grație unor substanțe pe care le conține, despre care nu se știe exact cum acționează, tărtăcuța amară are proprietatea de a echilibra nivelul zahărului din sânge, coborând către normal valorile sale prea ridicate. Această legumă conține în special polipeptide P, o insulină vegetală care reduce nivelul de zahăr din sânge. Tărtăcuța amară determină creşterea producţiei de celule beta din pancreas, ceea ce duce la o îmbunătăţire în producerea de insulină din organism.

Chiar mai mult, aceasta conține o fito unic constitutivă, care s-a confirmat că are charantin, care crește sinteza glicogenului și preia glucoza în interiorul celulelor musculare hepatice și țesutul adipos. Toate acestea fac din tărtăcuța amară unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru diabetul zaharat. Consumați cel puțin o lingură de suc de tărtăcuță amară în fiecare dimineață, pe stomacul gol. După ce ați luat pentru câteva săptămâni, veți observa o îmbunătățire a nivelului de zahăr din sânge.

2. Previne apariția cancerului și stopează evoluția lui

Cercetătorii de la University of Colorado Cancer Center au descoperit că sucul de pepene amar poate stopa dezvoltarea celulelor canceroase din pancreas. Explicația ar fi aceea că leguma oprește furnizarea de glucoză către celulele canceroase, iar acest fenomen este foarte important, deoarece aceste celule au nevoie de glucoză pentru a se dezvolta.

3. Protejează inima

Datorită conținutului bogat în beta-caroten, care este de două ori mai mare decât cel conținut de broccoli, tărtăcuța amară ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare.

4. Are acțiune antibacteriană

Tărtăcuța amară conține numeroși compuși biochimici cu activitate antibacteriană și antivirală. Extractul din frunze de karela s-au dovedit a fi benefic în tratarea multor tipuri de bacterii, precum E.coli, Stafilococi, Streptococi și Salmonellla. Extractul de tărtăcuță amară are efect de trei ori mai puternic contra virusului herpetic sensibil la Aciclovir.

5. Întărește sistemul imunitar

Sucul amar poate ajuta, de asemenea, pentru a crește rezistența organismului împotriva infecțiilor, contribuind la întărirea sistemul imunitar. Deoarece leguma amară întăreşte considerabil sistemul sanitar contra atacurilor bacteriilor şi virusurilor, în prezent se cercetează şi posibilitatea ca ea să vindece HIV/SIDA. Consumul regulat de suc de tărtăcuță amară s-a dovedit că îmbunătățește nivelul de rezistență și energie.

6. Este o sursă importantă de acid folic

Tărtăcuța amară este o sursă excelentă de acid folic. Atunci când este consumat în timpul sarcinii, acidul folic ajută la reducerea incidenței defectelor de tub neural la nou-născuți.

7. Îmbunătățește vederea

Conținutul ridicat de beta-caroten și alte proprietăți fac ca pepenele amar să fie una dintre cele mai sănătoase alegeri pentru îmbunătățirea vederii și pentru atenuarea problemelor de vedere.

8. Regenerează părul

Un pahar de suc de tărtăcuță amară în fiecare dimineață pe stomacul gol este excelent pentru păr. Adaugă puțină lămâie și un pic de sare astfel încât sucul să nu fie atât de amar.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

8 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: