Din cuprinsul articolului
Țara noastră deține o adevărată bogăție de izvoare de ape minerale, care pot fi adevărate surse de sănătate și întinerire.
Apele minerale pot fi folosite atât pentru uz extern (băi), cât și pentru uz intern. În acest număr vă prezentăm câteva din beneficiile consumului de ape minerale, acestea fiind foarte bine primite de organismul uman, indiferent de compoziția lor, de concentrația sărurilor și de felul cum se administrează.
Întinerirea celulelor
„Celulele corpului le primesc și chiar se simt bine în prezența lor. Mai mult decât atât, sărurile pe care le conțin activează creșterea și întinerirea celulelor organismului. Se fixează mai bine în celule. Elementele din care sunt formate sărurile minerale (carbonul, sodiul, clorul, potasiul, sulful, fierul, calciul etc.), toate la un loc, sunt mai bine tolerate de organism, decât dacă ar fi luate separat. Asta înseamnă că aceste ape minerale au proprietatea de a fixa în celulă elementele necesare vieții”, afirmă Adrian V. Chiriac, autorul cărții „Terapia cu ape minerale”, editată de Best Business.
Stimulează imunitatea și tonifică organismul
Au proprietatea de a activa o serie de fermenți (enzime) și de a le da o putere mai mare de acțiune. Băute rațional, apele minerale au un rol protector general asupra întregului organism. Ele stimulează procesele de apărare ale organismului, tonificându-l, făcându-l mai rezistent la diferite agresiuni ale mediului. Spre exemplu, după un tratament cu ape minerale, leucocitele cresc, iar VSH-ul scade, scrie autorul cărții. Activând arderile care stau la baza vieții, apele minerale tonifică organismul, îl înviorează, îi dau forță și rezistență. Mușchii și nervii diferitelor organe sunt și ei tonificați.
Omoară microbii
Apele minerale radioactive au puterea de a omorî microbii. Altele neutralizează toxinele fabricate de bacterii. „S-a constatat că apele minerale pot avea și așa-numita putere anafilactică. Ce înseamnă aceasta? Unii oameni sunt foarte sensibili la anumite medicamente sau alimente pe care le tolerează rău, fă- când urticarie, roșeață, mâncărimi, sufocare, dureri de cap etc. Apele minerale au proprietatea de a face ca organismul acestora să capete puterea de a reacționa normal împotriva acestor stări”, notează autorul.