Categories: Ştiri sănătate

Supraviețuitor al submarinului groazei povestește experiența terifiantă. ”Am fost împinși de curenți și nava a rămas blocată în elicea imensă a Titanicului”

Din cuprinsul articolului

Un supraviețuitor al unui submarin blocat în elicea Titanicului a povestit experiența terifiantă prin care a trecut până a reușit să ajungă la suprafața. Dr Michael Guillen  a fost primul reporter de televiziune care a coborât într-un submarin să vadă epava Titanicului când lucra ca reporter TV pentru ABC în anul 2000 și a avut o experiență terifiantă când submersibilul în care se afla a rămas blocat, pentru o perioadă de timp, în elicea de 21 de tone a vasului de croazieră.

”Am simțit, dintr-o dată, că prindem viteză și nu știam de ce accelerăm. Am aflat însă că am fost împinși de curenții puternici, iar submarinul a rămas blocat în elicea Titanicului. La un moment dat, o bucată mare din vas a căzut peste noi și atunci am conștientizat pericolul. Dar, fiind om de știință, nu am intrat în panică ci am început să mă gândesc la soluții. Submarinul pe care ne aflam noi, un submarin rusesc, era construit în scop științific, nu aveam deloc confort, stăteam pe burtă cu toții, iar oxigenul ne ajungea doar pentru 8 ore.

Spre deosebire de Ocean Gate care a fost construit în scop turistic și mă tem că nu a fost supus tuturor testelor necesare de siguranță. O altă diferență e că noi nu am pierdut deloc contactul cu suprafața, comunicațiile au funcționat tot timpul. La un moment dat, am simțit cum motoarele submarinului nostru cedează și se opresc și începem să plutim. Mi-a fost teamă inițial să întreb pilotul ce se întâmplă, pentru că voiam să-l las să se concentreze, să nu-i distrag deloc atenția. Într-un final, l-am întrebat simplu, pentru că era rus și nu vorbea bine engleză: Suntem în regulă? Și mi-a răspuns rapid că da, totul e sub control.

A fost o experiență terifiantă, nu credeam că vom reuși să ajungem la suprafață, dar am avut noroc. Și simt un gol în stomac când mă gândesc la cele 5 persoane blocate acum pe acel submarin, pentru că știu exact prin ce trec. Sper să aibă și ei norocul pe care l-am avut noi și să fie slavați. Atâta timp cât au oxigen, există speranță,” a explicat dr. Guillen pentru ABC News. 

În cele din urmă, nava a reușit să se elibereze, dar doctorul Guillen a recunoscut că a simțit că va muri la un moment dat.

Întrebat despre situația actuală, a submarinului care a dispărut acum 3 zilei, cu 5 oameni la bord, dr. Guillen a spus că submersibile precum cel care a dispărut comunică de obicei cu hidrofoanele.

Dr Guillen a adăugat: „Deci, este în principiu acustic, este asemănător cu același principiu pe care îl folosești cu două cutii de tablă conectate printr-o sfoară.

La bordul submersibilului Titan, deținut de compania Ocean Gate, se află patru pasageri, care au plătit fiecare 250.000 de dolari ca să poată vedea epava pachebotului Titanic – chiar în locul unde se află pe fundul Atlanticului, la o adâncime de 3.800 de metri.

Unde s-ar afla submersibilul Ocean Gate

Pasagerii sunt: omul de afaceri britanico-pakistanez Shahzada Dawood și fiul său Suleman; miliardarul și aventurierul britanic Hamish Harding si Paul-Henry Nargeolet, un fost scafandru din Marina Franceză, care a mai explorat Titanicul în trecut.

Se afla, de asemenea la bord – Stockton Rush, directorul executiv al companiei OceanGate – compania care organizează voiaje anuale spre epava Titanicului.

Se crede că submersibilul Titan s-ar afla la aproximativ 650 de kilometri sud de capitala regiunii canadiene Newfoundland, St. Johns.

Contactul cu submersibilul a fost pierdut duminică, la o oră și 45 de minute de la începutul scufundării către faimoasa epavă – care ar fi trebuit să dureze două ore. Așadar, este de presupus că scufunarea aproape se încheiase.

De mai bine de trei zile continuă căutările – pe o suprafață imensă, 20.000 de kilometri pătrați. Iar urgența este maximă, pentru că rezervele de oxigen se epuizează dramatic.

Participă la această operațiune Marina și forțele aeriene americane, Garda aeriană din Statul New York, dar și Garda de Coastă a Canadei. De asemenea, o navă de cercetare franceză s-a alăturat căutărilor.

Echipele de căutare au detectat sunete subacvatice, a anunţat miercuri Paza de Coastă americană, în timp ce presupusa alimentare cu oxigen a ambarcaţiunii ar mai fi suficientă pentru circa 24 de ore. Un avion canadian a detectat sunetele, care sunau ca nişte ciocănituri şi s-au repetat la interval de 30 de minute. Imediat, operaţiunile de căutare subacvatică robotizată au fost redirecţionate în zonă, însă deocadamată nu există niciun semn concret că ar putea fi vorba despre Titan.

Paza de coastă americană, Marina americană şi Paza de coastă canadiană coordonează operaţiunile de căutare, cu sprijinul OceanGate, operatorul submersibilului.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

8 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

38 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: