În cadrul unui studiu universitar, voluntarii care au luat suplimente de omega 3 au fost mai protejaţi împotriva efectelor razelor dăunătoare, spre deosebire de cei care au luat pastile placebo. Cercetarea a fost prima de acest gen, care a analizat rolul suplimentelor omega 3 în prevenirea cancerului de piele şi a inclus 79 de participanţi. Jumătate dintre ei au primit 4g de omega 3 pe zi-echivalând cu o porţie mare de peşte gras, precum somonul sau macroul- pe când cealaltă jumătate a primit pastile placebo. Cu ajutorul unui aparat special, voluntarii au fost expuşi timp de 8, 15 sau 30 de minute unor raze asemănătoare ca cele emise de soare în mijlocul unei zile de vară.
Deşi, omega 3 ajută sistemul imunitar să lupte împotriva razelor dăunătoare, cercetătorii avertizează că aceste suplimente nu ar trebui să înlocuiască loţiunile pentru protecţie solară.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…