Categories: Stil de viaţă

Suferința și depresia ne pot îmbolnăvi de cancer

Persoanele depresive sau anxioase ar putea fi mai susceptibile să moară de anumite tipuri de cancer, potrivit unui studiu dat publicității joi, relatează AFP.

Analiza istoricului a peste 160.000 de adulți din Anglia și Țara Galilor arată că persoanele care au recunoscut că suferă din punct de vedere psihic au murit în proporție mai mare de leucemie, cancer de prostată sau al sistemului digestiv (colon, pancreas sau esofag).Cercetătorii subliniază totuși că este vorba despre o concluzie statistică, care nu înseamnă neapărat că există o legătură de tip cauză-efect între starea psihică și cancer.

Aceste rezultate se adaugă însă numeroaselor indicii privind existența unei interacțiuni între sănătatea psihică și cea mentală, se menționează în articol, publicat în revista British Medical Journal (BMJ).

Cercetătorii au arătat deja că simptomele de depresie și anxietate sunt asociate cu un risc mai ridicat de boli cardiovasculare.

Legătura cu cancerul era însă puțin cunoscută până acum, explică cercetătorii, din cadrul University College din Londra, precum și de la universitățile din Edinburgh și Sidney.

Echipa condusă de David Batty, epidemiolog la University College din Londra, a analizat 16 studii de monitorizare a populației pe termen lung (circa zece ani în medie).

Din cele 163.363 de persoane în vârstă de 16 ani sau mai mult și care nu aveau cancer la momentul includerii lor în studiu, 4.353 au murit de această patologie în cursul perioadei de monitorizare.

Cercetătorii s-au axat în special asupra tipurilor de cancer hormono-dependente sau legate de modul de viață.

Studiile sugerează că dezechilibrul hormonal legat de depresie duce la o producție mai ridicată de cortizol și inhibă mecanismele naturale de repare a ADN-ului, ceea ce slăbește apărarea față de cancer.

Este un lucru cunoscut de altfel că persoanele depresive au mai mult tendința de a fuma, a bea și de a deveni obeze, trei factori de risc pentru cancer.

Potrivit analizei, în rândul persoanelor care au descris simptome de depresie sau de anxietate în chestionare s-au înregistrat cu 80% mai multe decese de cancer de colon și de peste două ori mai multe decese de cancer de prostată, pancreatic sau esofagian. În cazul leucemiei, proporția este chiar de patru ori mai mare.

Cercetătorii au neutralizat statistic efectele care pot fi legate de modul de viață, sex, vârstă, greutate sau statutul socio-economic.

Nu se poate exclude nicio cauzalitate inversă, respectiv ca depresia să fie provocate de simptome ale unui cancer care nu a fost încă diagnosticat și nu cauza cancerului, avertizează cercetătorii.

Alte studii sunt deci necesare pentru a confirma legătura și a clarifica relațiile de cauzalitate, estimează dr. Batty.

Recent Posts

REVOLUŢIONAR. Oamenii de ştiinţă au găsit „cheia” pentru un creier sănătos

Cercetătorii americani au făcut o descoperire despre sănătatea creierului, organul cel mai complex în care…

30 de secunde ago

Pensie de 3.400 de lei, deși nu are nici un an de muncă! Vedetele care primesc acești bani

În cazul pensiilor mari primite fără ani de muncă efectivă, o practică frecventă în trecut…

20 de minute ago

Alegeri prezidențiale 2024. Cine este Cristian Terheș, candidatul susținut de PNCR la alegerile prezidențiale 2024

Cristian Terheș  este candidatul susținut de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) la alegerile prezidențiale…

40 de minute ago

România în doliu: au murit în urma dezastrului din Spania

În urma dezastrului provocat de inundațiile severe din Comunitatea Valenciană, Spania, Ministerul Afacerilor Externe din…

o oră ago

Silviu Prigoană, înmormântat în secret în toiul nopţii! Cui a lăsat averea colosală în testament?

Honorius Prigoană, fiul cel mare al omului de afaceri, a anunţat că tatăl lui, Silviu…

o oră ago

ANM, în alertă! PROGNOZA METEO până la mijlocul lunii decembrie

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se va răci în toată țara, în special…

2 ore ago

Citeste si: