Iniţiatorul proiectului, senatorul USR Adrian Wiener, va depune la Senat un proiect de lege în care se cere introducerea unei taxe suplimentare pentru băuturile din comerț care conțin zahăr, scopul actului normativ fiind acela de a descuraja consumul de sucuri, după scumpirea acestora, şi reducerea incidenţei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat şi a altor boli grave.
Senatorul a declarat pentru news.ro că măsuri similare au fost luate de mai multe ţări, iar România ar avea cel mai mare consum de băuturi răcoritoare îndulcite din Europa. Așadar a redactat acest proiect de lege menit să tragă semnalul asupra efectelor dăunătoare ale consumului de zahăr și acum strânge semnături pentru acest proiect.
„Proiectul va fi depus la Senat săptămâna viitoare, iar acum are loc strângerea semnăturilor. Până azi (marţi – n.r.), am primit semnături de la toţi colegii cărora le-am prezentat proiectul, indiferent de partidul din care fac parte, dar mai important este că au semnat liderii de grupuri parlamentare”, a spus Wiener, care este medic, fost manager al Spitalului Judeţean Arad.
Senatorul afirmă că scopul actului normativ este acela de a descuraja consumul de sucuri care au conţinut mare de zahăr şi, implicit, diminuarea incidenţei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a obezităţii sau cancerului.
„Numeroase studii ştiinţifice arată, fără nici un fel de dubiu, o asociere pozitivă între consumul de băuturi răcoritoare cu adaos de zaharuri şi incidenţa obezităţii şi diabetului zaharat. Un studiu recent publicat de cercetătorii de la Cancer Council Australia şi Universitatea din Melbourne indică o relaţie directă între consumul constant de băuturi răcoritoare cu adaos de zaharuri şi 13 tipuri de cancer, independent de greutatea corporală”, spune senatorul.
Adrian Wiener afirmă că a discutat cu specialişti înainte de redactarea proiectului şi a aflat că băuturile răcoritoare sunt cea mai importantă sursă pentru aportul de zaharuri libere în dieta occidentală, scrie digi24.ro.
„În România, avem cel mai mare consum de băuturi răcoritoare îndulcite din Europa, iar incidenţa diabetului zaharat este cea mai mare din UE. În condiţiile în care consumul de zahăr creează dependenţă, populaţia României este vulnerabilă, în special componenta consumatorilor cu nivel al educaţiei şi al veniturilor inferioare”, a declarat parlamentarul.
Soluţia propusă pentru descurajarea consumului de sucuri este introducerea unei taxe la producători.
„Pentru limitarea consumului de zahăr, soluţia cea mai eficientă este introducerea unei taxări la nivel de producător, care pe de o parte să-i stimuleze pe aceştia să modifice reţeta, în sensul reducerii cantităţii de zahăr, iar pe de altă parte să determine consumatorii să scadă consumul băuturilor nesănătoase (…) Sumele colectate la bugetul de stat prin implementarea acestei măsuri vor fi direcţionate către programele de sănătate pentru urgenţe, AVC şi boli cardiace. Dacă nu luăm acum această măsură, există riscul ca peste un anumit număr de ani să facem faţă unui vârf al incidenţei diabetului şi bolilor cardiovasculare în România, cu un cost social uriaş”, a mai declarat iniţiatorul.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul se arată că într-un singur pahar de bătură nealcoolică îndulcită cu zaharuri există în medie de 40 de grame de zahăr – echivalentul a 10 linguriţe de zahăr cristalin, iar „cele mai uzuale băuturi de acest gen conţin aproximativ 110 grame de zahăr pe litru”.
Conform senatorului, măsuri similare au fost luate în Marea Britanie (2018), Franţa (2012), Norvegia (are taxă pe zahăr din 1922), Irlanda, Mexic şi ar ruma să fie adoptate în ţări precum Africa de Sud şi Australia.