Categories: Ştiri sănătate

Succes la un spital din Buzău. Țesuturi și organe de la un bărbat de 64 de ani salvează pacienții cu arsuri de la București

La Spitalul din Buzău, un bărbat în vârstă de 64 de ani aflat în moarte cerebrală a fost primul pacient de la care s-a realizat o operație de transplant. Țesuturile și organele prelevate de la acesta vor ajunge la pacienții cu arsuri aflați în stare critică de la spitalele din București, în urma incendiului de la clubul Colectiv.

‘O echipă de medici din București a venit sâmbătă la Buzău pentru a preleva pielea, dar și alte organe sănătoase de la un bărbat de 64 de ani din Buzău, aflat de două zile în moarte cerebrală. Operația a derulat în bune condiții, au fost prelevate piele, ficatul, rinichii, iar acestea au fost trimise la un spital din București’, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Unității de Primiri Urgențe Buzău, dr. Adrian Zoican.

În prezent, s-au înregistrat 29 de morți și peste 140 de răniți, dintre care, 90 au arsuri majore pe trup.

A.

Sursa – Agerpres

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

34 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: