Histerectomia pe cale vaginală este una din tehnicile practicate în secția Obstetrică Ginecologie I a Spitalului Județean de Urgență Bacău , cu multiple avantaje : metodă cu invazivitate redusă, recuperare mai rapidă, lipsa oricărei cicatrici la nivelul abdomenului. Limitele acestei metode constau , în special, în dimensiunea mare a uterului.
În secția Obstetrică Ginecologie I echipa formată din dr. Oana Acsinte – medic primar obstetrică ginecologie, dr. Cristina Carp – medic primar A.T.I. , ajutați de dr. Popa Marius – medic specialist obstetrică ginecologie și dr. Geta Drăghici – medic primar obstetrică ginecologie au realizat cu success o operație de histerectomie transvaginala extrem de dificilă , la o pacienta cu o tumoră uterină voluminoasă , de aproximativ 600 gr, anunță cei de la Desteptarea.
Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, durata spitalizării fiind mult redusă comparativ cu tehnică acordului transabdominal.
O tumoare uterină de 600 de grame este considerată o tumoare mare.