Din cuprinsul articolului
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România, supranumită și „Contesa digitală”, Ana Morodan este cercetată în trei dosare penale pentru că ar fi condus sub influența alcoolului și a drogurilor. În momentul controlului, aceasta a refuzat să îi fie recoltate probe.
Prima întâlnire a Anei Morodan cu agenții de la Brigada Rutieră a fost la Piața Charles de Gaulle din Capitală. Polițiștii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, însă aceasta a apăsat pedala de accelerație și a lovit două mașini.
Câteva ore mai târziu, în zona Primăverii, „contesa digitală” s-a urcat din nou la volan, deși nu mai avea acest drept. Ghinionul a făcut să se lovească de un alt echipaj de poliție. Agenții au verificat-o și și-au dat seama că nu mai avea permis de câteva ore.
Claudiu Costea, purtător de cuvânt la Brigada Rutieră București a declarat: „Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive.”
„In urma accidentului de circulatie au rezultat doar pagube materiale.
Dupa stabilirea identitatii, au efectuat verificari cu privire la situatia juridica a dreptului de a conduce, iar cu aceasta ocazie au constatat faptul ca, femeia figura cu permisul de conducere retinut ca urmare a dosarului de cercetare penala intocmit in conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.
De asemenea, politistii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.
In urma testarii preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezenta in organism a substantelor psihoactive.
In acest context, conducatoarea autovehiculului a fost condusa la sediul INML in vederea prelevarii de mostre biologice, iar in cauza a fost intocmit un dosar de cercetare penala pentru savarsirea in concurs a infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 335 alin. 2 si 336 alin.2 din Codul Penal:
In baza probatoriului administrat in cauza, organele de cercetare penala din cadrul Brigazii Rutiere au dispus retinerea femeii pentru 24 de ore, urmand a fi prezentata Parchetului de pe langa Judecatorului Sectorului 1 in vederea luarii unei masuri preventive.”, potrivit comunicatului transmis de reprezentantii politiei.
Ea a negat că ar fi condus băută sau sub influența drogurilor, susținând că „singura greșeală” a fost că a condus cu permisul suspendat.
„Într-adevăr, am făcut o greşeală şi am condus fără carnet. Eu nu am consumat şi nu folosesc niciodată droguri. Am o reţetă de la medic, care conţine benzotamină”, a spus Ana Morodan.
Ea a spus că luase medicamente pentru somn pentru că are insomnii.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…