Persoanele care sunt supraponderale, într-o proporție mică, au șanse mai mari să trăiască mai mult, potrivit unei noi cercetări. Nu este prima dată când oamenii de știință își pun problema dacă kilogramele în plus au un rol pozitiv asupra sănătății. Este foarte clar faptul că excesul de kilogramele în plus duce la boli grave precum diabet sau afecțiuni cardiace, însă este mai puțin clar ce se întâmplă în cazul celor care sunt doar ușor supraponderali.
„Am căutat în literatura de specialitate, am luat la puricat sute de articole și studii care au vizat peste 3 milioane de persoane, iar concluzia este că cei care sunt ușor supraponderali au de fapt un risc mai mic de deces. Nu e dramatic, doar 6% mai redus, însă statistic este semnificativ”, a declarat Katherine Flegal, de la Center for Disease Control and Prevention.