Sari la conținut

STUDIU: Un plic de ceai ar putea elibera miliarde de microplastice

Ceai
sursa foto: shutterstock
Ceai pentru digestie

Din cuprinsul articolului

Un studiu recent a descoperit că un singur plic de ceai poate elibera miliarde de particule de micro și nanoplastice (MNPL) în apă, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la efectele asupra sănătății umane.

Cercetătorii de la Universitatea Autonomă din Barcelona, Spania, au descoperit că plicurile de ceai pot elibera miliarde de particule de microplastice și nanoplastice în fiecare milimetru de apă în care sunt scufundate.

Rezultatele sunt în concordanță cu cercetările anterioare care au analizat efectul combinației dintre plastic și temperaturi ridicate, cum ar fi în cazul recipientelor de plastic puse la microunde, relevă Science Alert, care citează studiul publicat în Chemosphere, potrivit Mediafax.

Detalii alarmante

Studiul a inclus trei tipuri de plicuri de ceai și a folosit tehnici de laser pentru a măsura viteza și dispersia luminii, obținând informații precise despre proprietățile chimice și fizice ale particulelor eliberate.

ceai
sursa foto: unsplash.com

Plicurile de ceai din polipropilenă au eliberat aproximativ 1,2 miliarde de particule pe mililitru, în timp ce plicurile din celuloză și nylon-6 au eliberat 135 milioane și, respectiv, 8,18 milioane de particule pe mililitru.

Cercetătorii au testat inclusiv interacțiunea acestor particule cu celulele intestinale umane, constatând că particulele pot ajunge în nucleul celular, ceea ce poate duce la efecte toxice pe termen lung, inclusiv genotoxicitate și carcinogenitate.

Oamenii de ştiinţă susţin că cel mai bine este să se evite ambalajele de unică folosinţă şi să consume ceaiuri cât mai naturale.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel