A fost demonstrat ştiinţific că schimbarea stilului de viaţă poate încetini ceasul biologic şi poate înversa procesul de îmbătrânire la nivel celular.
În cadrul unui studiu pilot, cercetătorii au descoperit că un regim strict care cuprinde exerciţii fizice, schimbări în dietă şi medicaţie corespunzătoare pot creşte lungimea telomerilor, care se află la capetele cromozomilor şi îi protejează împotriva deteriorării.
Telomerii se scurtează de fiecare dată când celulele sunt divizate. Atunci când se scurtează prea mult, o celulă moare sau nu se mai divizează.
Însă unii experţi spun că deşi studiul este intrigant, este foarte devreme pentru a trage concluzii ferme.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că acesta a fost un studiu pilot realizat pe un eşantion restrâns de 35 de bărbaţi suferinzi de cancer la prostată. Rezultatele cercetării, au indicat clar faptul că indivizii care şi-au schimbat stilul de viaţă aveau celule mai tinere din punct de vedere genetic.
Cercetătorii au observat schimbări celulare vizibile în grupul alcătuit din cei 10 bărbaţi care au adoptat o dietă vegetariană şi care au făcut exerciţiile fizice recomandate şi cele pentru reducerea stresului, precum yoga sau meditaţia. Aceste schimbări se referă la lungimea telomerilor. Mai exact, în cazul celor 10 indivizi aceştia erau mai lungi la finalul studiului decât la început. Telomerii sunt markeri ai îmbătrânirii biologice care se găsesc în toate celulele şi care au rolul de a proteja cromozomii. Mai precis, telomerii sunt pachete de ADN plasate la capetele cromozomilor şi care au rolul de a împiedica dezintegrarea acestora, respectiv de a întârzia procesul îmbătrânirii. Pe măsură ce îmbătrânim şi celulele noaste se divid, telomerii devin mai scurţi, integritatea lor structurală devine mai slabă, lucru care le poate permite celulelor să se oprească din procesul de diviziune şi să moară.
De ceva timp, oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă procesul este inevitabil sau dacă se poate face ceva astfel încât el să fie inversat.
Acum, ultimul studiu realizat de prof. Dean Ornish şi colegii săi sugerează că telomerii pot fi lungiţi, dacă ne străduim să adoptăm un stil de viaţă sănătos.
La începutul studiului oamenii de ştiinţă au măsurat telomerii participanţilor, iar la finalul lui, adică la un interval de 5 ani, au repetat procedura. Astfel, s-a constatat că în rândul celor 10 bărbaţi care au sufereau de cancer de prostată şi care au făcut aceste schimbări ale stilului de viaţă, telomerii crescuseră cu aproximativ 10 procente. Prin comparaţie, ceilalţi 25 de bărbaţi, care nu şi-au îmbunătăţit stilul de viaţă, au experimentat o scădere a lungimii telomerilor cu aproximativ 3 procente.
Studii anterioare au asociat telomerii scurţi cu o gamă largă de boli asociate cu înaintarea în vârstă, inclusiv cu o varietate de cancere.
Scopul studiului nu a fost de a urmări dacă schimbările stilului de viaţă şi lungimea telomerilor ar îmbunătăţi şansele de supravieţuire a bolnavilor de cancer, dar specialiştii susţin că şi acest lucru ar merita cercetat.
„Implicaţiile acestui studiu pilot relativ mic ar putea merge dincolo de bărbaţii care suferă de cancer de prostată. Dacă rezultatele vor fi validate de studii clinice realizate pe eşantioane mari, atunci aceste schimbări ale stilului de viaţă ar putea reduce semnificativ riscul de apariţie a unei game largi de boli”, a declarat prof. Ornish. „Genele şi telomerii noştri sunt o predispoziţie, dar ei nu ne impun neapărat soarta”, a mai explicat acesta.
Dr. Lyn Cox, expert în biochimie de la Oxford University susţine că nu este posibil să tragem concluzii din această cercetare, dar a adăugat că „în total, descoperirile susţin ideea adoptării unui stil de viaţă sănătos”.
În aceeaşi ordine de idei, experţii sunt de acord că este puţin probabil ca telomerii să fie singura explicaţie a îmbătrânirii. De exemplu, oamenii au telomeri mult mai scurţi decât primatele şi şoarecii şi cu toate acestea trăiesc mai mult ca aceste animale. Cu toate acestea, studii anterioare au demonstrat că oamenii care duc un stil de viaţă sedentar pot experimenta o îmbătrânire celulară accelerată care se manifestă prin scurtarea telomerilor.
În toate studiile a fost aceeaşi intervenţie. Nu am folosi un set de schimbări ale stilului de viaţă pentru inimă, unul diferit pentru prostată sau un altul pentru diabet. Aceste schimbări includeau alimentele pe care le mâncau participanţii, în acest caz ne-am axat pe alimente sănătoase (neprocesate, sărace în grăsimi), exerciţii zilnice moderate, precum plimbări de 20 de minute, tehnici de management al stresului precum yoga sau meditaţia şi susţinere socială.
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…