Din cuprinsul articolului
Odată cu apariția virusului SARS-CoV-2, specialiștii au încercat să determine cât mai precis modul de manifestare și urmările pe care le poate cauza virusul asupra corpului. În acest sens, specialiștii au descoperit că o mare parte dintre pacienții care se recuperează dezvoltă oboseala post-COVID, o stare ce poate dura săptămâni întregi după boală, potrivit Digi24.
Pentru a determina acuratețea bănuielilor și a mărturisirilor pacienților, cercetătorii au lansat un studiu asupra oboselii, a formei manifestate de COVID-19 şi a marcatorilor inflamatorii şi altor condiţii ale bolii asupra a 128 de voluntari infectaţi cu noul corornavirus.
Paciențiii au fost 54% femei şi 46% bărbaţi, având toţi o medie de vârstă de 49,5 ani.
Dintre aceștia, 55,5% au fost internaţi la Hospital St. James din Dublin, în timp ce restul au fost trataţi ambulator.
Pacienţii la acest studiu au fost evaluaţi 72 de zile după externare. În cazul pacienților care nu au fost tratați în spitale, aceștia au fost evaluați la 14 zile după diagnostic.
Severitatea oboselii a fost măsurată utilizând Chalder Fatigue Scale (CFS). Cu ajutorul acesteia s-a observat că 52,3% dintre participanţii la studiu au resimţit o stare de oboseală care a persistat pentru cel puțin 6 săptămâni chiar și de la recuperare. Dintre voluntari, doar 42,2% au declarat că s-au recuperat complet și nu simt alte simptome specifice Covid-19.
Studiul relevă, de asemenea, că nu există vreo legătură între severitatea bolii COVID-19, necesitatea de asistență medicală de specialitate sau markerii inflamaţiei şi probabilitatea de a resimţi o stare de oboseală după infectare. Prin urmare, oboseala post-COVID este resimţită indiferent de forma manifestată a bolii, ușoară sau gravă.
Starea de oboseală, se pare, poate fi direct influențată de istoricul tulburărilor psihice, precum anxietatea și depresia. Acest lucru a fost observat cu precădere în rândul femeilor care au participat la studiu.
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…