Sari la conținut

Studiu: SARS-CoV-2 a suferit modificări. Ce au descoperit experții despre noua mutație

Virusul ce cauzează Covid-19 nu face parte din aceeași tulpină descoperită inițial în China. Un studiu recent descoperă că SARS-CoV-2 a suferit modificări, iar noua mutație genetică îl face să fie mult mai contagios printre oameni.

Conform WebMD, persoanele infectate cu noua mutație genetică, 614G, prezintă încărcături virale mai mari la nivelul nasului și gâtului. Cu toate că acest lucru nu le face să fie mai bolnave, sunt mult mai contagioase pentru alte persoane.

Studiul își propune să demonstreze cum noua mutație, care a apărut în februarie în Europa, a jucat un rol important în răspândirea globală. Modificarea face virusul mai contagios din cauza modului prin care acesta se atașează de celule, multiplicându-se rapid.

Studiul efectuat de Ralph Baric, profesor de epidemiologie, microbiologie și imunologie al Universității din Carolina de Nord, Chapel Hill, explică fenomenul. El susține că virusul a descoperit, după lilieci, populația noastră cu peste 7 miliarde de indivizi. Astfel, era natural ca acesta să sufere modificări genetice pentru a supraviețui și a se răspândi.

Pe parcusrul experimentelor, animalele infectate cu tulpina 614G au transmis virusul mai rapid către animalele sănătoase, spre deosebire de cele infectate cu tuplina originală. Tuplina originală este contagioasă, încă, dar durează mult mai mult timp ca aceasta să infecteze. Astfel mutația constă în rapiditatea cu care virusul reusește să infecteze alți indivizi.

Este vaccinul eficient împotriva mutației 614G ?

Cercetătorii studiului s-au întrebat dacă noile vaccinuri vor fi eficiente pentru a combate tuplina 614G, din moment ce acestea s-au bazat pe neutralizarea tulpinii originale. Ei au analizat anticorpi de la persone infectate cu ambele forme. În urma analizei s-a constatat că nu există diferențe semnificative între anticorpi sau cum aceștia acționează pentru a neutraliza virusul.

Descoperirea este promițătoare, întrucât persoanele infectate cu noua mutație vor beneficia de protecția oferită de vaccin, într-o oarecare măsură.

Cu toate acestea, cercetătorii sunt atenți la ultimele mutații descoperite la nurcile din Danemarca și Olanda. S-a dovedit că acestea pot infecta oamenii. Cercetătorii analizează toate mutațiile pentru a determina dacă una va fi atât de puternică încât să reziste vaccinului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel