Din cuprinsul articolului
Un nou studiu publicat în PLOS One a cercetat modificările neurologice care apar atunci când interacționează cu câinii. Descoperirile indică faptul că îmbrățișarea câinilor adevărați și a jucăriilor de pluș crește activitatea creierului în regiunea prefrontală. Cu toate acestea, câinii provoacă o activitate cerebrală semnificativ mai mare decât jucăriile de pluș.
Cercetările asupra consecințelor timpului petrecut cu animalele au produs date care au schimbat modul în care gândim relațiile dintre animale și oameni.
Timpul petrecut cu animale scade nivelul hormonilor de stres și crește substanțele neurochimice de bine, cum ar fi endorfinele și oxitocina. Unde își au originea aceste reacții în creier este încă un mister.
Multe studii caută indicii despre cum reacționează creierul atunci când este expus la animale, dar majoritatea folosesc imagini cu animale sau animale de jucărie. Rahel Marti și colegii săi au încercat să măsoare activitatea creierului în timp ce subiecții interacționau cu câini adevărați.
Un nou studiu spune că timpul petrecut cu câinii crește activitatea creierului în cortexul prefrontal
Douăzeci și unu de subiecți au fost recrutați de la și în jurul Universității din Basel din Elveția. Toți participanții aveau peste 18 ani și nu aveau alergie la câini sau fobie la câini.
Subiecții au participat la șase sesiuni, trei cu un câine adevărat și trei cu un animal de pluș. De fiecare dată, activitatea creierului a fost evaluată folosind spectroscopie funcțională în infraroșu apropiat (fNIRS). Fiecare dintre cele șase sesiuni a fost împărțită în 5 faze cu durata de două minute.
- Faza 1 a fost subiectul care se uita la un perete alb.
- Subiecții din faza 2 au urmărit un câine sau un animal de pluș de la distanță.
- În faza 3, câinele sau animalul de pluș a fost suficient de aproape pentru a atinge subiectul.
- În faza 4, au mângâiat activ câinele sau animalul de pluș.
- Iar în faza 5, câinele sau plusul a fost îndepărtat, iar subiectul s-a uitat la un perete alb.
- A fost o scurtă pauză după fiecare fază de 2 minute.
Fiecare participant a avut trei sesiuni dimineața și trei după-amiaza. Câinii au fost un Jack Russel Terrier (4 ani), un Golden Retriever (4 ani) și un Goldendoodle (4 ani). Animalul de pluș era un leu, de 58 de centimetri înălțime, și umplut cu o sticlă de apă fierbinte. Participanții au aflat că animalul de pluș se numea „Leu”.
Cele două ipoteze ale acestui studiu s-au dovedit a fi corecte. Ipoteza unu a postulat că activitatea creierului ar crește pe măsură ce contactul crește. Cu cât câinele sau Leul se apropia mai mult de participant, cu atât se observa mai multă activitate cerebrală în cortexul prefrontal.
Câinii pot ajuta în terapii pacienții cu deficit de motivație, atenție și funcționare socioemoțională
A doua ipoteză afirmă că participanții ar demonstra o activitate mai semnificativă a cortexului prefrontal atunci când interacționează cu un câine adevărat, peste Leu. Acest lucru era și adevărat; fNIRS a constatat că activitatea a crescut cu un câine viu în comparație cu Leo, leul împăiat.
Marti și colegii recunosc că studiul are unele limitări. În primul rând, proprietarii de câini au fost prezenți în timpul sesiunilor. Ei nu au interacționat cu participanții, dar prezența lor poate să fi fost neașteptată și, prin urmare, a avut un anumit efect. Leul, animalul de pluș era neînsoțit.
În al doilea rând, tehnologia fNIRS este mai puțin precisă decât alte tehnologii de imagistică a creierului. Cu toate acestea, subiecții au servit drept control propriu, așa că a fost stabilită oarecum o linie de bază pentru fiecare persoană.
În ciuda acestor limitări, acest studiu are implicații pentru domeniul terapiei animale. De exemplu, echipa de cercetare sugerează:
„Dacă pacienții cu deficite în motivație, atenție și funcționare socioemoțională prezintă o implicare emoțională mai mare în activități legate de un câine, atunci astfel de activități ar putea crește șansele de învățare și scopuri terapeutice.”
Studiul, „Efectele contactului cu un câine asupra activității cerebrale prefrontale: un studiu controlat”, a fost realizat de Rahel Marti, Milena Petignat, Valentine Marcar, Jan Hattendorf, Martin Wolf, Margret Hund-Georgiadis și Karin Hediger.
