Din cuprinsul articolului
Uleiul alimentar este un poluant foarte agresiv. Un singur litru de ulei poluează un milion de litri de apă, ceea ce îl face foarte periculos pentru mediu.
Din nefericire, majoritatea uleiului alimentar folosit este aruncat în canalizare sau în mediu. În mediu, uleiul reduce nivelul de oxigen și, astfel, distruge plantele și animalele. Atunci când este aruncat în canalizare, îndepărtarea lui poate fi foarte costisitoare.
Pentru a rezolva această problemă, autoritățile își doresc să imolementeze mai multe centre de colectare și să ofere recompense pentru oamenii care îl vor recicla.
În România se consumă anual peste 170 de milioane de litri de ulei alimentar, potrivit unui studiu Deloitte, însă doar un procent din această cantitate este colectată după utilizare.
Reprezentanții firmei de audit spun că cifrele sunt îngrijorătoare din punctul de vedere al mediului, pentru că uleiul uzat ajunge în canalizare sau în natură, unde poluează apele de suprafață sau pe cele subterane.
Lipsa unui sistem de colectare a uleiului alimentar uzat este și o pierdere economică pentru România, pentru că acesta poate fi folosit pentru producerea biocombustibilului pentru transport.
„Puncte de colectare distribuite uniform, cel puțin în aglomerările urbane, și aici cred că acest lucru este posibil, evidențiate separat sau sub forma în care se întâmplă în Austria, recipiente speciale care sunt distribuite populației și ea le folosește pentru a le duce către acele puncte de colectare intermediare sau finale, de exemplu la anumite magazine sau supermarketuri, dar sistemul dincolo de crearea infrastructurii are nevoie de un stimulent și stimulentul poate să fie gândit sub o formă monetară, care eu cred că ar fi cea mai simplă sau, aşa cum în acest moment înțeleg că retailerii fac, pe o cantitate de ulei uzat adusă în magazin primesc un voucher de o anumită valoare”, a spus Sorin Elisei, managerul Deloitte România.
Totuși, există soluții și în România dacă suntem dispuși să le acceptăm, iar ghidul Asociației ”Energia Inteligentă” indică diverse puncte de colectare, inclusiv companii care vin să ți-l ia de acasă.
În București, spre exemplu, reprezentanții proiectului OLI au făcut primul centru de colectare a uleiului uzat alimentar și grăsimi uzate alimentare și pun la dispoziție vase speciale și transport gratuit; la fel și diverse alte companii. În țară, uleiul poate fi predat la unele benzinării Mol, iar la OMV primeşti și o cafea pentru doi litri de ulei uzat.
Potrivit RRA, el poate fi predat la diverse magazine mari din toată țara, cum sunt Carrefour și Auchan. În fine, există multe alte companii și campanii care pot prelua uleiul uzat și tot ceea ce trebuie să faceți este să vă informați pe internet începând cu pagina Asociației ”Energia Inteligentă” sau pe goldsite.ro.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…