Categories: Ştiri sănătate

Studiu: Consumul de lapte, risc crescut de cancer de prostată

Un nou studiu asociază consumul de lapte cu un risc mai mare de cancer de prostată.

Bărbații care consum lactate în mod constant și mult, în special de lapte, se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de cancer de prostată în comparație cu bărbații cu un consum mai mic, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Loma Linda University Health.

Studiu: Consumul de lapte, risc crescut de cancer de prostată

„Conform studiului, produsele lactate sunt factor de risc în a dezvolta cancerul de prostată”, a declarat Gary Fraser, MBChB, Ph.D., cercetătorul principal al studiului și profesor la Facultatea de Medicină și la Școala de Sănătate Publică a Universității Loma Linda.

Rezultatele studiului arată că bărbații care au consumat aproximativ 430 de grame de lactate pe zi (1 ¾ cești de lapte) s-au confruntat cu un risc cu 25% mai mare de cancer de prostată, comparativ cu bărbații care au consumat doar 20,2 grame de lactate pe zi (1/2 ceașcă de lapte pe săptămână).

De asemenea, bărbații care au consumat aproximativ 430 de grame de lactate pe zi s-au confruntat cu o creștere și mai mare a riscului în comparație cu bărbații cu un consum zero de lactate în dieta lor.

Rezultatele au avut variații minime atunci când s-a comparat consumul de lapte integral cu cel de lapte degresat sau cu conținut redus de grăsime; nu au fost raportate asocieri importante cu brânza și iaurtul.

1.254 de cazuri noi de cancer de prostată

Studiul a evaluat aporturile alimentare a peste 28.000 de bărbați nord-americani cu o gamă largă de expunere la lactate și calciu, toți fiind inițial lipsiți de cancer. Aporturile alimentare au fost estimate pe baza chestionarelor de frecvență alimentară. Un chestionar de bază a inclus date demografice, istoricul familial de cancer de prostată, activitatea fizică, consumul de alcool, screeningul pentru cancerul de prostată și IMC.

Cercetătorii au lucrat aproape opt ani la acest studiu. La sfârșitul studiului, autoritățile sanitare au raportat 1.254 de cazuri noi de cancer de prostată.

Fraser a spus care sunt asocierile între cancerul de prostată și laptele. Ar putea fi conținutul de hormoni din laptele de vacă. Până la 75% dintre vacile de lapte care alăptează sunt gestante, iar cancerul de prostată este un cancer care răspunde la hormoni. Mai mult, rapoarte anterioare au asociat consumul de produse lactate și alte proteine animale cu niveluri mai ridicate în sânge ale unui hormon, factorul de creștere asemănător insulinei-1 (IGF-1), despre care se crede că favorizează anumite tipuri de cancer, inclusiv cel de prostată.

Un studiu anterior din cadrul Adventist Health Study-2 privind efectele produselor lactate asupra riscului de cancer de sân la femei a raportat rezultate similare atât în ceea ce privește riscul neuniform în cazul creșterii nivelului de consum, cât și în ceea ce privește amploarea riscului, a precizat Fraser.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: