Depresia este cauzată de factori personali și de mediu, însă, un studiu publicat în Journal of Epidemiology&Community Health arată că aceasta poate fi prevenită prin consumul de omega-3 in peștele gras (sardine, somon, hering, ton, păstrăv), conform Agerpres.
Omega-3 are un efect protector ce poate fi atribuit acțiunii ei asupra serotoninei și dopaminei, neurotransmițătorii implicați în depresie.
Nu numai omega-3 ne ajută în lupta contra depresiei, dar carnea de pește are și alte beneficii – minerale, vitamine și proteinele din carne, care ne mențin frumoși și sănătoși.
Cercetători chinezi de la Universitatea din Qingdao au trecut în revistă un mare număr de studii realizate pe această temă în ultimii cinci ani și au reținut circa 30, considerate cele mai serioase, desfășurate pe 150.000 de adulți. Prelucrarea rezultatelor a arătat că, la profiluri echivalente, consumul regulat de pește — îndeosebi de pește gras — duce la scăderea cu 17% a riscului de depresie, efectul fiind același atât la femei, cât și la bărbați.
Nutriționiștii recomandă în acest scop două porții de pește pe săptămână — din care el puțin una să fie de pește gras, citează Agerpres.
A.
Sursa – Agerpres
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…