Sari la conținut

STUDIU. Cheia combaterii cancerului de cap și de gât se află într-o legumă

Legumele, precum brocoli, sunt lăudate că au calități nutriționale uimitoare. Sunt pline de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți. Un nou studiu merge chiar mai departe și sugerează că brocoli ar fi cheia combaterii cancerului de cap și de gât.
Broccoli florets.
Cruciferele, și mai ales brocoli sunt bogate în sulforan, un compus care poate fi folosit în tratamentele anti-cancer. s

Cercetătorii de la University of Pittsburgh Cancer Institute (UPCI) au anunțat că extractul de brocoli protejează ămpotriva cacerului oral, conform studiilor făcute pe șoareci de laborator și bine tolerat de oameni.

Aceste descoperiri vor fi exploatate în studii mai ample pe oameni cu risc crescut de cancer de cap și de gât.

”Pacienții care au supraviețuit cancerului de gât și de cap au un risc crescut să dezvolte din nou tumori canceroase în gură sau în gât, și din nefericire, cancerul odată revenit este mortal în majoritatea cazurilor. Așa că vrem să creăm un medicament sigur și natural cu o moleculă din crucifere pentru a proteja împotriva acestui tip de cancer”, a explicat autorul studiului, dr. Julie Bauman.

Cruciferele sunt caracterizate de o aromă puternică și de un gust amărui.

Potrivit National Cancer Institute (NCI), cercetătorii din oncologie studiază cruciferele deoarece conțin un număr de substanțe sulfuroase denumite glucozinolați, substanțele responsabile de gustul și mirosul acestor plante.

Atunci când glucozinolații sunt descompuși, fie prin prepararea alimentelor, fie prin digestie, formează un compus biologic activ. Cercetătorii au descoperit că acești compuși pot inhiba dezvoltarea cancerului.

Sulforanul a redus semnificativ incidența cancerului oral și a tumorilor

Unul dintre acești compuși, sulforanul a fost ținta unei cercetări recente. În colaborare cu rr. Daniel E. Johnson, cercetător la  UPCI Head and Neck Cancer Program, dr. Bauman a testat câteva luni efectul sulforanului pe șoareci predispuși să devolte cancer oral.

Sulforanul a redus atât incidența cancerului oral cât și numărul tumorilor în cazul rozătoarelor.  Aceste descoperiri i-au determinat pe cercetători să treacă la testele pe oameni. 10 voluntari au primit un amestec de suc cu extract de brocoli bogat în sulforan. Nu au apărut niciun fel de efecte secundare, iar cercetătorii au descoperit că amestecul a fost absorbit de organism și a format un fel de barieră protectoare împotriva cancerului oral.

Acum, cercetătorii vor să testeze acest efecte în cadrul unui studiu mai amplu.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel