Sari la conținut

Studiu. Ce se întâmplă dacă mâncăm mereu fructe de pădure

Fructe de padure
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cancerul este principalul factor de deces la nivel mondial. Între tipurile de cancer responsabile de cel mai mare număr de decese se află cancerul pulmonar, hepatic, colorectal, gastric şi mamar.

Studiu. Ce se întâmplă dacă mâncăm mereu fructe de pădure

Când vine vorba de cancer, includerea alimentelor și suplimentelor potrivite în dietă pot combate și ucide cancerul. În ajutor vin și fructele precum zmeura, căpşuni, mure, afine, fragi sau struguri a relevat că acestea au proprietăţi anticancerigene, scrie Agerpres.

În articolul său „Proprietăţi fitochimice şi farmaceutice ale fructelor roşii”, publicat în Handbook of food bioengineering, autoarea notează că aceste fructe au un conţinut înalt fitochimic, în special de flavonoide şi antocianine.

„Aceşti compuşi au o activitate antioxidantă: combat stresul oxidativ (un proces de deteriorare celulară), declanşat de diferite boli cronice”, potrivit specialistei. García Mier precizează că aceste fructe reduc deteriorarea provocată ADN, potenţează repararea ADN şi reduc stresul oxidant, inflamaţia şi angiogeneza”.

„Aceşti compuşi bioactivi sunt benefici corpului uman, având efecte anticancerigene”, notează experta.

Potrivit ei, resveratrolul (un fitochimic care se găseşte în struguri, căpşuni şi alune) inhibă creşterea celulelor cancerului de sân şi blochează dezvoltarea celulelor canceroase. De asemenea murele şi căpşunele sunt importante surse de antocianine cu proprietăţi antioxidante, precum şi de acid galic şi acid elagic, care au proprietăţi chimio-preventive.

Fructe de pădure – beneficii și proprietăți

Culoarea fructelor de pădure este un indiciu asupra beneficiilor pe care consumul lor îl aduce organismului. Astfel, fructele de pădure roșii ne protejează inima și vasele de sânge și ne ajută să ne menținem o memorie bună.

Culoarea albastru-violet a fructelor ar trebui să fie principalul motiv de a le alege pentru cei ce sunt interesați de efectele anti-îmbătrânire și un stil de viață sănătos, deoarece antocianinele și compușii fenolici conținuți sunt adevărate arme împotriva radicalilor liberi.

De asemenea, la fel ca fructele roșii, cele albastru-violet ajută memoria. Fructele de pădure sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente pe care le puteți consuma, deoarece sunt sărace în calorii, dar bogate în fibre, vitamina C și antioxidanți. Multe fructe de pădure au beneficii dovedite pentru sănătatea inimii. Acestea includ scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului, reducând în același timp stresul oxidativ.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel