O corelaţie surprinzătoare între luna naşterii unei persoane şi riscul de declanşare a unor boli a fost descoperită de cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Columbia din Statele Unite ale Americii, informează huffingtonpost.com.
Oamenii de ştiinţă i-au ironizat de-a lungul secolelor pe astrologii care au spus dintotdeauna că luna naşterii exercită un efect puternic asupra personalităţii unei persoane şi a direcţiei pe care aceasta o va urma în viaţă. Noul studiu realizat de savanţii americani pare să dea dreptate astrologilor.
Savanţii de la Universitatea Columbia au descoperit o corelaţie surprinzătoare între luna naşterii şi riscul de apariţie a unor probleme de sănătate, inclusiv maladii cardiace, infecţii virale şi ADHD.
„Partea bună a faptului că lucrezi în domeniul ştiinţific este aceea că savanţii sunt oameni cu mintea incredibil de deschisă – atât timp cât ai la dispoziţie date pentru a-ţi proba teoriile”, a spus Nicholas Tatonetti, profesor de informatică biomedicală la universitatea americană, coordonatorul acestui studiu. „Atunci când prezentăm aceste rezultate avem întotdeauna grijă să precizăm că luna naşterii este o variabilă pentru expunerile la mediul înconjurător. Este cunoscut faptul că mediul poate fi un factor foarte important în dezvoltarea timpurie, mai ales în contextul unor anumite variaţii genetice particulare”, a adăugat cercetătorul american.
Pentru acest studiu, savanţii au analizat datele provenind de la 1,7 milioane de persoane dintr-o bază a clinicilor din New York, obţinute între 1985 şi 2013, pe care le-au corelat cu 1.600 de boli.
Astfel, cercetătorii au aflat că 55 dintre acele boli erau „semnificativ dependente” de luna naşterii. Perioada anului în care se naşte o persoană dictează mulţi dintre factorii de mediu la care acea persoană este expusă în momentul naşterii şi în perioada sa timpurie de dezvoltare, au explicat autorii studiului.
Astfel, potrivit acestei analize, bebeluşii născuţi în octombrie prezintă cel mai mare risc general de îmbolnăvire, iar cei născuţi în luna mai prezintă cel mai scăzut risc general de îmbolnăvire.
Riscul de astm este mai ridicat pentru bebeluşii născuţi în iulie şi în octombrie.
Bebeluşii născuţi în noiembrie prezintă cel mai mare risc de a dezvolta ADHD.
Cei născuţi în martie se confruntă cu cel mai mare risc de probleme cardiace, inclusiv fibrilaţie atrială, insuficienţă cardiacă şi sindromul insuficienţei mitrale.
În general, bebeluşii născuţi în lunile de iarnă prezintă, de asemenea, un risc mai mare de probleme neurologice.
Însă, înainte de a recomanda realizarea unei programări la medic, autorii studiului afirmă că riscurile pe care le-au identificat în această analiză nu sunt suficient de mari pentru a cauza un val de îngrijorare în rândul populaţiei şi nici nu au recomandat luarea unor măsuri cu rol de prevenţie medicală.
„Aspectul cel mai interesant al analizei noastre constă în faptul că ea deschide noi oportunităţi de cercetare în privinţa felului în care expunerea la anumiţi factori de mediu bine definiţi duce la creşterea riscului de dezvoltare a anumitor boli”, a spus profesorul Tatonetti. „Odată ce vom determina în mod clar acele mecanisme, vom putea să facem o serie de recomandări exacte în privinţa stilului de viaţă şi dietelor”, a adăugat savantul american.
Studiul a fost publicat în Journal of the American Medical Informatics Association.