Sari la conținut

STUDIU. Bolnavii de cancer care aleg aceste terapii au un risc de cinci ori mai mare să piardă lupta cu boala

Din cuprinsul articolului

Oamenii care refuză terapia standard pentru cancer în favoarea unei terapii alternative, nevalidată științific, au un risc de deces mult mai mare.

„Este în firea umană să negăm realitatea”, declară Dr. James Yu, unul dintre autorii unui studiu desfășurat la Universitatea Yale, care oferă date despre efectele reale ale terapiilor alternative și prin care se atrage atenția asupra necesității unei intervenții medicale dovedite științific în tratarea cancerului, în stadii timpurii.

Pacienții tineri, cu o stare materiala bună și cu un nivel înalt de educație aleg mai frecvent pentru tratarea unei forme curabile de cancer o terapie alternativă de tipul homeopatie, cristaloterapie, acupunctură, dietă, tehnici spirituale, diferite plante și minerale etc. Dar studiul arată că această alegere se traduce printr-o mortalitate chiar și de peste 5 ori mai mare decât în populația care adoptă tratamentul convențional.

Ce înseamnă medicină alternativă?

Conform National Cancer Institute, prin medicină complementară și alternativă(complementary and alternative medicine – CAM) sunt descrise terapii variate de tipul aromaterapie, homeopatie, precum și produse din plante, suplimente alimentare, dar și tehnici de relaxare, masaje, etc. Citiți continuarea pe raportuldegarda.ro. 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel