Categories: Stil de viaţă

STUDIU. Bărbații mai în vârstă ar trebui să facă sex mai rar. Riscurile sunt foarte mari dacă au o viață sexuală activă

În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Michigan s-a demonstrat că bărbaţii în vârstă care au o viaţă sexuală activă prezintă riscuri mai mari de a dezvolta probleme cardiace, în comparaţie cu cei care au renunţat de mult la acest obicei. Pe de altă parte, femeile în vârstă care au o viaţă sexuală activă nu prezentau aceste probleme, ba dimpotrivă, aveau o stare de sănătate mai bună.

Specialiştii americani au constatat că bărbaţii cu vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani care făceau sex cel puţin o dată pe săptămâna prezentau un risc de două ori mai mare de a face atac de cord, atac cerebral sau alte boli cardiovasculare pe parcursul următorilor 5 ani, în comparaţie cu cei care aveau o viaţă sexuală inactivă. Rezultatele au fost obţinute după ce experţii Universităţii de Stat din Michigan au studiat informaţii referitoare la 2.204 de persoane, în cadrul proiectului ,,US National Social Life, Health and Ageing”.

Coordonatorul studiului, sociologul Hui Liu, spune că bărbaţii în vârstă care au o viaţă sexuală activă sunt predispuşi să dezvolte afecţiuni cardiovasculare deoarece ei depun un efort mult mai mare pentru a avea orgasm, în comparaţie cu bărbaţii tineri. Mai mult decât atât, starea de sănătate a bărbaţilor în vârstă este afectată de faptul că aceştia consumă medicamente care stimulează funcţiile sexuale.

În cadrul proiectului lor de cercetare, experţii americani au analizat datele medicale ale unor bărbaţi cu vârste cuprinse între 57 şi 85 de ani. În dosarele examinate, specialiştii au descoperit informaţii referitoare la ritmul cardiac, hipertensiune, cazurile de atac de cord, cazurile de insuficienţă cardiacă şi atacuri cerebrale. Totodată, oamenii de ştiinţă au analizat biomarkerii folosiţi pentru a preconiza riscul de atac de cord sau cerebral în cazul unei persoane.

,,Am descoperit că bărbaţii în vârstă care fac sex cel puţin o dată pe săptămână prezintă riscuri de două ori mai mari de a dezvolta afecţiuni cardiace, în comparaţie cu cei care au o viaţă sexuală inactivă”, susţine Hui Liu. Cercetătorul a adăugat că bărbaţii în vârstă pentru care sexul cu partenerele lor era ,,extrem de plăcut” sau cel puţin ,,satisfăcător”, prezentau riscuri şi mai mari de a fi afectaţi de boli cardiace.

Cu totul alta este situaţia femeilor în vârstă care au o viaţă sexuală activă. Studiul a arătat că, în cazul acestora, nivelul tensiunii arteriale şi, prin urmare riscul de a dezvolta boli cardiace, este mult mai scăzut, în comparaţie cu cel al femeilor în vârstă care nu fac sex. Conform cercetătorilor, femeile se pot bucura mai mult de viaţa lor sexuală deoarece hormonii eliberaţi în timpul orgasmului sunt benefici pentru organismul lor, iar relaţiile apropiate le fac să se simtă mult mai în siguranţă.

Oamenii de ştiinţă americani spun că rezultatele pe care le-au obţinut demontează teoria conform căreia sexul este benefic pentru sănătatea unei persoane, indiferent de vârsta pe care o are aceasta.

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

5 ore ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

6 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

6 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

7 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

7 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

8 ore ago

Citeste si: