Sari la conținut

Un ultim studiu asupra OMICRON agită populația. De ce este mai infecțios

Un ultim studiu asupra OMICRON agită populația. De ce este mai infecțios? Experții au reușit să demonstreze că riscul de spitalizare după infectarea cu Omicron este de două ori mai mic decât în cazul variantei Delta. Iar oamenii vaccinați cu doza treia, boosterul, transmit mai greu virusul.

Un virus poate fi mai transmisibil datorită unui număr de motive. Cum ar fi timpul în care rămâne în aer, capacitatea sa de a se fixa pe celule sau modul în care scapă de sistemul imunitar al organismului.

Omicron, de patru ori mai transmisibil

În ce privește noua varianta Omicron, aceasta poate fi chiar și de patru ori mai transmisibilă printre cei vaccinați. Un studiu danez făcut de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga, în 12 mii de familii; arată că cei care au și boosterul transmit mai greu virusul.

De ce este Omicron mai infecțios?

Care este motivul pentru care Omicron ar fi mai infecțios? Capacitatea sa de a ocoli sistemul imunitar al organismului,  spun oamenii de știință danezi.

În același timp, ei au constatat că simptomele infectării cu Omicron sunt mai puțin servere, riscul de spitalizare fiind cu 50% mai mic decât la varianta Delta.

Care este concluzia cercetătorilor danezi?

Concluzia: Directorul unui institut de specialitate, care a participat, de asemenea, la studiu, spune că acesta ar putea fi ultimul val de coronavirus, care ar duce și la finalul pandemiei, potrivit Rador.

Legat de noua variantă Omicron, autoritățile din Israel au aprobat administrarea celei de a patra doze de vaccin adulților cu vârsta începând de la 60 de ani, cât și pentru personalul medical.

Doza anterioară trebuie să fi fost administrată cu cel puțin patru luni în urmă. Experții în epidemiologie estimează că până la sfârșitul săptămânii viitoare s-ar putea înregistra zilnic 20 de mii de cazuri noi de COVID.

Premierul israelian a declarat că prin vaccinarea cu a patra doză se creează un nou strat de protecție și măsurile necesare vor fi adaptate în funcție de viteza răspândirii infecțiilor cu tulpina Omicron.

Chiar dacă pandemia de coronavirus este pe punctul de a se încheia, România se pregătește de ce e mai  rău.

Cercetătorul român Octavian Jurma a comentat măsurile de urgenţă adoptate pentru a face faţă valului 5 cu Omicron.

„Din cauză că este atât de infecțioasă varianta Omicron ne lasă cu puține opțiuni. Distanţarea fizică devine irelevantă şi ne rămân măștile care trebuie upgradate. FFP2, sau măștile N95 cum mai sunt numite, asigură un grad de filtrare şi de protecţie mai mare. Mai avem vaccinarea care nu este disponibilă pentru toţi elevii şi aerisirea în clasă.

Aici ar fi bine să avem şi detectoarele de dioxid de carbon cum se întâmplă în Marea Britanie şi în alte ţări, astfel încât să ştie profesorii când să deschidă ferestrele să aerisească şi astfel să elibereze concentrația de virus care ar putea să existe în şcoală. Testarea este foarte importantă pentru a putea izola rapid cazurile, dar nu ştiu cât de bine va funcționa”, a spus Octavian Jurma.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel