Studenții din domeniul sănătății demarează grevă japoneză! #Rezi
În urma instabilității încă existente cu privire la data, metodologia și numărul scăzut de locuri pentru examenul de rezidențiat din acest an, studenții din domeniul sănătății demarează grevă japoneză și fac apel la întreaga societate civilă să susțină acest demers, potrivit unui comunicat remis presei.
Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), împreună cu Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR) și Federația Studenților în Medicină Dentară din România (FSMDR), reprezentând studenții în domeniul sănătății, își exprimă, prin intermediul acestui comunicat, reacția fermă cu privire la persistența incertitudinii tuturor aspectelor examenului de rezidențiat, cauzate de instabilitatea politică și de lipsa de asumare a factorilor decizionali.
Deși am solicitat instituțiilor statului soluționarea problemei vizând organizarea examenului de rezidențiat înainte de ziua moțiunii de cenzură, acest lucru nu a reprezentat o prioritate pentru clasa politică și nicio soluție nu a fost prezentată din partea Guvernului și ministerelor responsabile. În urma moțiuni de cenzură ne aflăm într-o situație în care singura speranță pentru a rezolva problema organizării acestui examen vital pentru o întreagă generație de medici și farmaciști este în ședința de Guvern care va avea loc astăzi, de la care solicităm public o poziție clară în acest sens. În cazul în care nu se va putea clarifica situația examenului de rezidențiat astăzi, ne aflăm probabil în fața unei noi amânări, în detrimentul studenților, absolvenților, pacienților și al întregului sistem sanitar. Ne menținem neutralitatea politică, însă solicităm clasei politice să înțeleagă importanța soluționării de urgență a acestei probleme, care nu trebuia să ajungă subiectul unei dispute politice între instituțiile statului, fără niciun beneficiu real pentru cetățeni.
În absența unui act oficial, acceptat și asumat de instituțiile implicate, această situație este încă incertă și nu există nicio garanție că nu va suferi amânări suplimentare, în acest moment data anunțată fiind 8 decembrie. Datorită prelungirii acestei perioade de nesiguranță și a lipsei de răspuns a factorilor decizionali la solicitările anterioare, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) mobilizează studenții și absolvenții prin greva japoneză. În lipsa unui răspuns, studenții mediciniști vor protesta până la soluționarea actualei crize. Deși am sperat să nu se ajungă la o asemena situație și să găsim soluții prin dialog constructiv cu ministerele responsabile, în acest moment, în calitate de reprezentanți ai studenților, nu mai avem alte opțiuni.
Facem un apel la organizațiile studențești și de tineret din România, la instituțiile statului și la Universități să ne susțină în acest demers și să se alăture solicitării noastre de a îmbunătăți calitatea serviciilor de sănătate românești prin asigurarea unui mediu propice pentru tinerii medici și farmaciști de a-și construi o carieră în România.
“Înțelegem că există o situație critică politică în acest moment, însă nu vom mai accepta să fim ultima prioritate pe ordinea de zi a factorilor de decizie. Deși am fost în contact cu reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate și ni s-au promis soluții, acestea nu au apărut, fiind doar o tragere de timp până la agravarea problemei, ceea ce am prevestit că se va întâmpla și s-a întâmplat în urma moțiunii de cenzură. Nu este normal să afectăm viața a mii de absolvenți, care își doresc să își construiască o carieră în România și sunt blocați, doar pentru că examenul de care ei depind a devenit subiectul unei dispute politice. Sunt multe probleme cu acest examen, pentru care vom continua să luptăm în viitor, de la bibliografia deficitară, până la numărul scăzut de locuri anunțat până în acest an, însă este inadmisibil pentru România anului 2019 să nu își asume niciun minister organizarea acestuia, ducând deja la o amânare. Începând de astăzi, demarăm grevă japoneză, fiind pregătiți să organizăm proteste în cazul în care Guvernul nu va avea o poziție pe această tema în urma ședinței de astăzi.” – Teodor Cristian Blidaru, Președinte FASMR