Echipamente 3D de protecție. Prin proiectul “ Viziere Medicale Printate 3D” realizat de către Asociația Medicală Română de Biomodelare 3D în parteneriat cu Societatea Studenților în Medicină din București sub egida UMF „Carol Davila” București peste 5.000 de viziere de protecție împotriva COVID-19 au fost donate deja unităților medicale din București. Recent, capacitatea de producție a crescut la aproximativ 1.000 de astfel de echipamente în fiecare zi.
De aproximativ o săptămână, șase laboratoare ale Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București au fost transformate într-o mică uzină în care peste 60 de studenți mediciniști și politehniști, prin rotație și distribuiți pe grupuri mici, sunt angrenați în producerea a aproximativ 1.000 de viziere în fiecare zi. Aceștia au la dispoziție 55 de imprimante 3D care funcționează folosind tehnologia FDM (Fused Deposition Modelling). Proiectul se va derula pe toată perioada crizei generată de COVID-19 și va fi coordonat și monitorizat de către Rectorul UMF “Carol Davila”, Prof.Dr. Viorel Jinga, precum și de Decanul Facultății de Medicină a UMFCD, Prof.Dr. Cătălin Cârstoiu.
Studenții mediciniști implicați în SSMB au înțeles nevoia de mobilizare a comunității de voluntari pentru a sprijini toate eforturile întreprinse de cadrele medicale în această perioadă. Un număr de 52 de voluntari din cadrul SSMB, alături de alți 10 studenți din cadrul Universității POLITEHNICA din București, se implică activ în supervizarea procesului de printare și asamblare al vizierelor, respectând normele de siguranță impuse de contextul actual.
,,Studenții vor să ajute și își pun la dispoziție timpul, energia și aptitudinile pentru a le oferi protecție viitorilor lor colegi din sistemul medical.În contextul actual, Societatea Studenților în Medicină din București realizează toate demersurile disponibile pentru sprijini activitatea personalului medical și auxiliar din spitale, expuși in permanență riscului de infectare cu SARS-CoV-2. Medicii aflați în prima linie sunt mentorii noștri, prietenii noștri sau chiar familia noastră și asta ne motivează și mai mult să muncim pentru ei. Ne dorim să acoperim cât mai multe cereri. Astfel, vom pune la dispoziție, pe paginile de social media ale SSMB, precum și pe site-ul ssmb.ro, un formular electronic prin care se pot face solicitări pentru viziere”-Adrian Păun, coordonatorul voluntarilor SSMB.
Dispozitivele sunt alcătuite din două piese separate, ramă și ecran protector, asamblate manual. Rama vizierei este alcătuită integral din PLA/PETG/PET iar ecranul protector este un film PVC. Produsul realizează o barieră fizică împotriva fluidelor sau picăturile Flügge potențial contaminate cu COVID-19. Protecția mucoaselor conjunctivale, nazale și bucale reprezintă o parte constitutivă a măsurilor de precauție standard împotriva virusurilor cu transmitere aeriană (precum și în contextul epidemiologic actual).
Zilnic în cadrul UMF ,,Carol Davila” se produc aproximativ 1000 de astfel de echipamente de protecție care au condus, în doar o săptămână, la un total de 5000 de viziere donate către 15 unități medicale, însumând 21 de secții. Acestea asigură un minimum de protecție împotriva infectării cu SARS-CoV-2. Întreg procesul se desfășoară sub atenta supraveghere a unui reprezentant din cadrul AMRB 3D care este disponibil pentru a răspunde tuturor nelămuririlor sau întrebărilor voluntarilor.
“Deși printarea 3D nu este o metodă de producție în masă, în contextul epidemiologic actual, când soluțiile, resursele sunt limitate, această tehnologie oferă o metodă alternativă de producție a dispozitivelor de protecție, medicale sau de altă natură. Acest lucru este posibil datorită mobilizării extraordinare a comunității printarii 3D, ce a demarat multe proiecte pe această temă, dar mai ales a modului open source în care a ales sa împărtășească rezultatele acestor proiecte. Doresc să mulțumesc finanțatorilor (Lucian Matasaru compania One United Properties,BASF Romania), conducerii UMF Carol Davila, echipei SSMB, care au făcut acest proiect posibil și tuturor voluntarilor (UMFCD, UPB) care au contribuit zi de zi la buna desfășurare a acestui proiect. Este cu adevărat o plăcere să vezi cum în astfel de momente, fără a urmări recompense materiale, o echipă multidisciplinară se formează pentru a îndeplini o misiune comună.”- Dr. Eduard Liciu, președinte AMRB 3D.
Întreaga activitate are ca obiectiv susținerea colectivului medical, asigurându-le un minimum de protecție în lupta împotriva COVID-19. O dovadă de altruism și o urmă de speranță sunt trimise astfel către toți cei aflați în prima linie, din partea voluntarilor din rândul studenților. Sănătatea și siguranța sunt pe primul loc, de aceea respectarea normelor de profilaxie sunt cea mai benefică modalitate de sprijinire a tuturor demersurilor întreprinse de inițiatorii și susținătorii proiectului Viziere Medicale Printate 3D.