Numărul pacienților cu HIV/SIDA în România a ajuns la 12.732, dintre care 524 sunt cazuri noi care au fost depistate în acest an, a declarat managerul Institutului „Matei Balș”, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel.
„Numărul pacienților HIV/SIDA în viață este 12.732, din cele 19.906 cazuri înregistrate în perioada 1985-2014, în aceeași perioadă fiind înregistrate 6.540 de decese”, a afirmat Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit acestuia, România are cel mai mare număr de supraviețuitori de lungă durată înregistrați în grupa de vârstă 19-29 de ani, peste 50 la sută dintre aceștia „aparținând cohortei cazurilor înregistrate în perioada 1987-1990”.
Streinu-Cercel a susținut că dintre cele 12.732 de persoane infectate cu HIV/SIDA care sunt în viață, 90 la sută reprezintă cei care au fost depistați ca purtători ai acestui virus la începutul anilor ’90, rata incidenței infecției cu HIV în rândul populației adulte menținându-se scăzută.
Managerul Institutului „Matei Balș” a precizat că dintre cele 524 de cazuri HIV/SIDA depistate în acest an, 294 sunt cazuri noi de infectare cu HIV notificate, iar alte 230 sunt cazuri noi de SIDA notificate în perioada ianuarie — 30 septembrie, fiind înregistrate și 146 de decese.
„11.160 de pacienți cu HIV/SIDA sunt în evidența activă, din care 304 sunt copii în vârstă de până la 14 ani. De asemenea, 8.846 sunt pacienți care iau tratament antiretroviral, 8.629 având vârste peste 14 ani”, a arătat Streinu-Cercel.
Potrivit datelor prezentate în conferință, la nivel mondial, 35,3 milioane de persoane trăiesc cu HIV/SIDA, în timp ce aproximativ 7.000 de persoane sunt infectate zilnic.
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…