Din cuprinsul articolului
Streinu Cercel, medic și cercetător român, a declarat că repercusiunile acțiunilor de Sărbători vor fi devastatoare pentru România, dacă măsurile de prevenire nu vor fi respectate. În ciuda eforturilor colective, riscăm să observăm o explozie a numărului de cazuri în acest sezon.
Streinu Cercel a declarat pentru medikatv.ro că măsurile de prevenire sunt în continuare obligatorii. Acțiunile românilor, de Sărbători, vor reprezenta factorul cheie pentru întoarcerea la normalitate. Oamenii sunt sfătuiți ca în acest an să renunțe la reuniunile de familie și, de asemenea, să respecte măsurile de prevenire implementate.
„De Crăciun și de Anul Nou lumea, pe bună dreptate, va avea tendința să se adune, să se viziteze, să fie împreună acasă. Și, deși toată lumea vrea să trăiască, am ajuns să ne comportăm ca și cum am vrea să murim. Când știm cât se poate de clar că dacă nu ne ferim de circulația acestui virus, nu purtăm mască tot timpul și ne îmbolnăvim, atunci 40 la sută dintre cei care se îmbolnăvesc vor ajunge la spital, iar dintre aceștia 5% vor avea nevoie de terapie intensivă unde, se vede cu ochiul liber, nu mai sunt locuri. Depinde de noi ce vrem în această perioadă”, a declarat directorul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș.
Cum să ne întoarcem la normalitate cât mai repede, cu toate că acest lucru va fi însoțit de sacrificii?
“Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”, a susținut Streinu Cercel.