Ştiri sănătate

CNAS face angajări: salarii de peste 7.000 de euro pe lună. Care sunt condiţiile?

​Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat scoaterea la concurs a unor posturi de specialişti plătiţi cu aproape 7.000…

8 luni ago

OCDE solicită scurtarea duratei concediului de creștere a copilului. Femeile vor fi afectate inclusiv la pensie, potrivit noilor solicitări. Răspunsul Ministerului Muncii nu a întârziat să apară

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) solicită țării noastre scurtarea concediului de creștere a copilului, considerând că acesta este…

8 luni ago

Investiţie de peste o jumătate de miliard de euro la Institutul Clinic Fundeni

Guvernul a aprobat o investiţie, finanțată din fonduri europene, de peste o jumătate de miliard de euro pentru modernizarea clădirii…

8 luni ago

A absolvit Facultatea de Medicină cu nota 9,95, dar a fost exclusă de la angajare la Spitalul Județean din Botoșani

O tânără absolventă a Facultății de Medicină cu nota 9,95 la examenul de licență a fost respinsă la concursul pentru…

8 luni ago

Primul pacient cu cip cerebral, surprins în timp ce juca șah cu puterea minții VIDEO

Neuralink, compania de cipuri cerebrale a lui Elon Musk, a prezentat primul său pacient care mișcă un cursor pe un…

8 luni ago

Val de scumpiri în farmacii! Peste 800 de medicamente se scumpesc de la 1 aprilie

Se anunță un val de scumpiri la medicamente încând cu data de 1 aprilie. Un nou act normativ adoptat de…

8 luni ago

Ciolacu: Spitalul Regional de la Craiova va deservi întreaga regiune de sud-vest a României

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că spitalul regional de la Craiova va deservi întreaga regiune de sud-vest a României şi…

8 luni ago

De câte zile de spitalizare beneficiază un pacient neasigurat? Drepturile pacienților neasigurați

În zilele noastre a devenit extrem de important să beneficiezi de asigurare la stat. Cu toate acestea, sunt sute de…

8 luni ago

Spălarea feței sub duș poate face mai mult rău, decât bine

Spălarea feței sub duș poate face mai mult rău, decât bine. Dermatologii spun că dușul este un ingredient anti-îmbătrânire, fiind…

8 luni ago

Fanii serialul american General Hospital sunt triști! A murit o mare actriță!

Fanii serialul american General Hospital sunt triști! General Hospital (prescurtat de obicei GH) este o telenovelă americană transmisă ziua, prima…

8 luni ago

Citeste si: