Din cuprinsul articolului
Știință și inovație în medicină. Compania Bristol Myers Squibb România lanseză provocarea celor 50.000 de kilometri, propunându-le românilor să parcurgă, cumulat, această distanță, cu ajutorul bicicletei tradiționale în aer liber sau de spinning, la interior. În schimbul eforturilor de implicare civică, compania va finanța un proiect științific al unei universități de medicină și farmacie din țară, cărora le propune, în paralel, să aplice pentru grantul „Bike For Science”.
Ce trebuie să facă bicicliștii?
Până pe data de 30 noiembrie 2020, susținătorii inițiativei Bike For Science vor trebui să adune un număr cât mai mare de kilometri parcurși cu bicicleta și să posteze pe Facebook sau Instagram dovada distanței parcurse. Aceasta poate fi înregistrată cu ajutorul oricărei aplicații pentru bicicletă (precum Strava, Map my Ride, sau Garmin) și să publice pe propriul cont de social media o captură de ecran cu rezultatul fiecărui traseu parcurs, alături de hastag-ul #BikeForScience. Postarea trebuie să fie publică pentru a putea fi văzută de organizatori și luată în considerare în numărarea kilometrilor totali pedalați de către români, în numele științei și al inovației.
Știință și inovație în medicină
Ce trebuie să facă universitățile de medicină și farmacie din România?
Pentru a putea accesa grantul Bike For Science, reprezentanții universităților trebuie să își înscrie proiectul de cercetare în competiție până la sfârsitul lunii aprilie 2021, prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@bikeforscience.ro. Ideile trebuie prezentate în maximum 10 pagini și să explice care este scopul cercetării, nevoia de finanțare și metodologia de studiu propusă. Suma maximă care poate fi accesată prin grantul Bike For Science va fi stabilită ulterior.
La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi jurizate de o comisie formată din mai mulți membri independenți, care vor analiza toate cererile de finanțare primite în cadrul proiectului.
Bike For Science este un proiect Bristol Myers Squibb lansat în România în contextul anunțării noii identități globale a companiei. Articulată sub misiunea de a transforma viețile pacienților cu ajutorul științei, misiunea companiei este cel mai bine exemplificată prin intermediul acestui demers de responabilitate socială al companiei.
Compania dorește ca prin acest proiect să reunească un număr cât mai mare de oameni într-un scop comun, acela de a scoate în evidență rolul pe care știinta îl are în viața noastră de zi cu zi,să pună în valoare faptul că inovația științifică în medicină a avut și va contiua să aibă o contribuție majoră în creșterea calității vieții noastre.
”O bună calitate a vieții este asigurată, printre altele, de un stil de viață activ, de aceea am ales ca noul nostru demers de responsabilitate socială să fie construit în jurul ciclismului. Acesta ne ajută să amintim importanța sportului pentru sănătate, dar și să contorizăm suportul celor care susțin inițiativa noastră de a celebra știința”, a declarat Cătălin Radu, General Manager Bristol Myers Squibb România.
Bike For Science este susținut de două comunități importante de pasionați de ciclism din România: Hai cu Bicla și Adevărații VeloPrieteni. Alături de cele două organizații non-guvernamentale, dar și de Dr. Vasi Rădulescu, Dr. Mihail Pautov și jurnaliștii Lucian Mîndruță și Paula Rusu, cunoscuți pentru faptul că încurajează adoptarea unui stil de viață sănătos, Bristol Myers Squibb își propune să atragă atenția asupra importanței stiinței și a inovației în medicină și a rolului pe care aceasta îl are pentru viețile noastre, ale tuturor.