Din cuprinsul articolului
Steriletul este una dintre cele mai populare și mai eficiente metode contraceptive. De efectul folosirii steriletului se poate bucura orice femeie care solicită o metodă contraceptivă și care, după o informare corecta, a luat decizia utilizării lui în cunoștință de cauza.
Steriletul are beneficii majore, efectele secundare sunt minime iar montarea se face simplu, fără anestezie, în câteva minute, în cabinetul medicului ginecolog. Astfel, o dată cu montarea lui, dispare grija de a lua zilnic pilula contraceptivă. Și nu este acesta unicul avantaj pe care îl oferă. Însă un dispozitiv intrauterin tip sterilet are și unele dezavantaje, pe care, alături de avantaje, este corect să le menționăm.
Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate explică ce avantaje și dezavantaje are această metodă de contracepție.
Steriletul. Avantaje
- își produce efectul contraceptiv imediat după montare;
- este extrem de eficient, cu o rată de succes de 98-99%;
- are o eficiență îndelungată, de până la zece ani;
- nu interferează cu actul sexual;
- nu provoacă o creștere în greutate;
- nu afectează starea de spirit sau libidoul;
- poate fi folosit și de nulipare;
- nu este asociat cu cancerul niciunui organ;
- este o metodă de contracepție potrivită pentru femeile care nu pot utiliza contraceptive orale care conțin estrogeni; este vorba despre cele care au un istoric de tromboembolism venos, accident vascular cerebral, infarct miocardic sau alte forme de boală arterială, diabet, migrene sau despre fumătoare cu vârsta peste 35 de ani.
Dezavantaje:
- existența riscului de creștere a volumului de sânge în perioada menstruală, ceea ce îl face să fie nerecomandat femeilor care se confruntă cu menstre dureroase sau suferă de endometrioză;
- nu oferă protecție împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală;
- în cazul steriletelor din cupru prezintă riscuri în cazul în care femeia este alergică la acest metal;
- prezintă un risc ușor, de 1%, de infectare uterină în timpul inserării; totuși, infecțiile pelvine pot fi tratate fără îndepărtarea dispozitivului;
- chiar dacă extrem de rar, există riscul de sarcină ectopică (extrauterină).
O nouă generație este reprezentată de dispozitivele intrauterine hormonale, metodă contraceptivă căreia i s-au adăugat noi valențe. Aceste dispozitive eliberează treptat progesteron (levonorgestrel) în uter, ceea ce are ca efect împiedicarea ovulației dar și îngroșarea mucusului cervical pentru a împiedica fecundația.
Un astfel de sterilet este folosit nu doar pentru misiunea sa contraceptivă. Efectele levonorgestrel asupra cavității uterine au fost exploatate și valorificate și în scop terapeutic.
Dispozitivul hormonal reduce endometrul și acționează inclusiv asupra duratei și abundenței menstrelor. Poate chiar să și suprime ciclul menstrual atunci când există situații medicale ce impun acest lucru. Purtarea steriletului hormonal este recomandată de către medic pacientelor care suferă de adenomioză uterină, afecțiune în care stratul interior care căptușește uterul (endometrul) pătrunde prin peretele muscular al uterului, numit miometru. Mai poate fi recomandat ca măsură de protecție împotriva hiperplaziei endometriale în timpul terapiei de substituţie estrogenică.