Sari la conținut

Statul pe scaun, ucide! Uite ce trebuie să faci ca să nu te îmbolnăvești

Statul pe scaun la birou ore în şir te poate ucide în timp. De altfel, acest stil de viaţă modern şi nesănătos îţi creşte şansele de a suferi un infarct.  Organizației Mondiale a Sănătății vine cu sfauri:  mișcarea compenseză o zi în care ai stat pe scaun.

Potrivit experților, nu este nevoie de un efort imens pentru a combate efectele unei zile întregi petrecute pe scaun. Ai nevoide de 40 de minute de activitate pe zi, la un ritm „moderat spre viguros”, pentru a anula zece ore în care ai stat fără să faci efort, arată o metaanaliză publicată de jurnalul științific BMJ.

Cercetătorii au luat în calcul nouă studii anterioare la care au participat 44.370 de persoane. Activitatea acestora a fost analizată pe baza datelor înregistrate de dispozitivele de monitorizare a efortului fizic, relatează Science Alert.

„La persoanele active care au făcut 30-40 de minute de activitate fizică intensă, asocierea dintre perioada de sedentarism și riscul de deces nu diferă semnificativ de cea a persoanelor cu intervale mici de sedentarism”, au arătat autorii cercetării.

Alergarea, mersul pe bicicletă și mersul rapid pe jos, pot reduce riscul de deces

Așadar, activitățile fizice destul de intense, precum alergarea, mersul pe bicicletă și mersul rapid pe jos, pot reduce riscul de deces prematur, readucându-l la nivelul normal al unei persoane care nu este sedentară.

Concluziile studiului confirmă recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind efortul fizic pe care cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani trebuie să-l facă.

„Așa cum subliniază aceste recomandări, toate activitățile fizice contează și oricât este mai bun decât deloc. Oamenii încă pot să-și protejeze sănătatea și să anuleze efectele dăunătoare ale lipsei de efort fizic”, a declarat Emmanuel Stamatakis, cercetător la Universitatea din Sydney, Australia.

Câtă mișcare trebuie să facem săptămânal

Conform OMS, se recomandă 150-300 de minute de efort aerobic moderat în fiecare săptămână sau cel puțin 75-150 de minute de efort aerobic intens sau o combinație echivalentă de efort aerobic moderat și intens pe săptămână.
sunt recomandate activitățile de întărire a mușchilor la intensitate moderată sau mai mare care implică toate grupele musculare majore în două sau mai multe zile pe săptămână, întrucât acestea oferă beneficii suplimentare pentru sănătate.
Mai mult, creșterea activității fizice aerobice moderat-intensă la peste 300 de minute pe săptămână este benefică. Acest interval poate fi înlocuit cu peste 150 de minute de efort aerobic viguros pe săptămână sau cu o combinație de durată echivalentă între efortul moderat și cel intens.

Și nu în ultimul rând, pentru a reduce efectele negative ale sedentarismului asupra sănătății, toți adulții și persoanele în vârstă ar trebui să depășească nivelurile recomandate de efort fizic moderat spre viguros.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel