Sari la conținut

Staţiunea balneară din inima României care ar putea intra în patrimoniului UNESCO. Ce afecţiuni pot fi tratate aici

sursa foto: commons.wikimedia.org
Pe lângă bazinele cu apă termală, staţiunea oferă vizitatorilor obiective istorice de patrimoniu

O stațiune din România, cândva celebră, renaște văzând cu ochii. Renumită pentru centrul său termal antic, unic în lume, dar și pentru curele termale, este stațiunea ideală pentru un sejur de cateva zile.

Este vorba de stațiunea Geoagiu Băi din județul Hunedoara, renumită pentru bazinele cu apă termală. În plus, turiştii pot vizita zeci de obiective istorice de patrimoniu, dar și zone protejate: ruinele Germisarei, Cascada Clocota, bazinele cu apă termală din incinta Complexului „Băile Daco – Romane”, dar și alte vestigii daco-romane.

Bisericuța din piatră veche de un mileniu

Perla stațiunii sunt băile romane din apropierea complexului de băi termale de la Geoagiu Băi, apoi drumul roman și Castrul de la Cigmău. Două izvoare termale, izvorul numărul 1 “Tămăduirea”, cu apă oligominerală, și izvorul numărul 6 “Roman”, cu apă bicarbonată, calcică și hipononă, fac parte din patrimoniul stațiunii.

Capela romanică sau rotonda din Geoagiu este o biserică rotundă remarcabilă prin dimensiunile ei miniaturale. Este considerată una dintre cele mai vechi biserici din piatră din România. Rotonda a fost clădită în urmă cu 1.000 de ani din cărămidă romană refolosită, precum și din piatră de râu.

Centru termal antic unic, propus pe lista UNESCO

Băile Termale Romane (Germisara) au o vechime de circa două milenii, iar în Antichitate, locul era un așezământ de lux, rezervat bogaţilor.

Centrul termal antic din Geoagiu-Băi este unic în lume, apreciază specialiștii, prin modul său de organizare și prin felul în care au fost organizate bazinele, precum și prin inventarul mobil. Obiectivul a fost propus pentru includerea în patrimoniul UNESCO, potrivit evz.ro.

Izvorul termal a fost folosit de către daci înainte de cucerirea romană, însă ulterior acesteia romanii au modificat bazinul construind o rețea de tuburi de teracotă. Aici au fost descoperite mai multe plăcuțe votive din aur care aduceau slavă pentru vindecările miraculoase survenite în urma tratamentului cu ape termale din stațiune.

Ce afecţiuni pot fi tratate

Geoagiu Băi este o stațiune balneoclimaterică cunoscută pentru afecțiuni tratate în cazul pacienților ce suferă de boli reumatismale. Aceasta este situată la 18 km Nord de localitatea Orăștie și 46 km N-E de Municipiul Deva, la o altitudine de 350 m într-o zonă deluroasă și la intersecția râului Geoagiu cu Mureșul.

Stațiunea Geoagiu Băi este recunoscută în țară pentru faptul că este bogată în apă termală, mezotermală, bicarbonată, calcică și cu magneziu cu urme de fier și hidrogen sulfurat, carbogazoase și cu o ușoară radioactivitate în interiorul acesteia.

Mai pe scurt, apele sunt calitative, având numeroase proprietăți benefice organismului uman în compoziția lor chimică. Utilizarea apelor mezotermale este benifică atât la curele externe cât și la cele interne, potrivit statiunibalneare.com.

Fiind zonă depresionară, în apropierea munților, aerul este curat și influențat de brizele montane. De aici rezultă faptul că stațiunea Geoagiu Bai este recomandată și pentru pacienții care doresc un tratament pentru afecțiunile sistemului nervos sau în cazul stărilor de oboseală, a anemiilor sau a nevrozelor.

Există mai multe tipuri de tratamente în interiorul stațiunii printre care se enumeră: băile cu ape minerale în căzi și în bazin, băile galvanice, împachetările cu nămol și parafină, dușul subacval integral și parțial, electroterapia, laserterapia, masajul și aerosolul. Toate acestea sunt proceduri pe care le întâlim în cadrul stațiunii, dotată cu aparatură de ultimă generație.

– afectiuni reumatismale degenerative (spondiloza cervicala, dorsala si lombara, artroze, poliartroze);
– afectiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiartroze, periartrita);
– afectiuni postraumatice (redori articulare posttraumatice, stari dupa operatii pe articulatii, dupa fracturi, entorse, luxatii);
– afectiuni neurologice periferice (pareze usoare, sechele dupa polineuropatii);
– afectiuni ginecologice (tulburari minore de pubertate si menopauza);
– afectiuni asociate (endocrine, metabolice, de nutritie, dermatologice, boli cardiovasculare, nevroza astenica, boli profesionale).

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel