Din cuprinsul articolului
40 de start-up-uri europene, ce propun soluții de ultimă generație, s-au reunit la competiţia Milano Innovation District (MIND) în cadrul convergenței unice a trei programe cheie de creare de afaceri în domeniul sănătății în Europa de Sud, Centrală și de Est.
Cu un software inovator, validat clinic, pentru diagnosticarea precoce a cancerului, Frontier Management Consulting, cu sediul în București, a câștigat premiul al doilea în cadrul prestigioasei competiții Attract to Invest. O altă companie românească a câștigat premiul InnoStars Community Award cu o aplicație, denumită MoodZ, pentru ceasul intelligent care monitorizează sănătate mintală.
Marea Finală EIT Health InnoStars nu a avut ca scop doar prezentarea unor inovații de pionierat, ci și crearea de legături care au potențialul de a transforma asistența medicală în întreaga Europă.
Pentru a le permite europenilor să trăiască o viață mai lungă și mai sănătoasă, EIT Health, parte a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene , oferă mai multe programe de creare de companii pentru a sprijini start-up-urile din domeniul biotehnologiei, al sănătății digitale, al tehnologiilor medicale și terapeutice din Europa. Aceste inițiative răspund nevoilor start-up-urilor aflate în diferite stadii de dezvoltare: de la echipele aflate la începutul călătoriei lor până la companiile consacrate care caută investiții suplimentare.
Pentru prima data a avut loc finala a trei programe cheie de creare de afaceri: RIS Innovation Call, Premiile InnoStars și Attract to Invest, adaptate pentru start-up-urile din Europa de Sud, Centrală și de Est și gestionate de EIT Health InnoStars, s-au reunit între 7-8 noiembrie în Milano Innovation District (MIND).
Acest eveniment, co-organizat de partenerul principal al EIT Health , Synlab Italia, a adus 40 de start-up-uri promițătoare în centrul de inovare din domeniul sănătății, dându-le posibilitatea de a stabili legături semnificative și de a-și avansa soluțiile la nivelul următor.
Diagnosticarea neinvazivă a cancerului colorectal
Unul dintre cele trei programe, Attract to Invest, este conceput pentru a sprijini companiile mai mature, cu produse deja pe piață, care caută capital suplimentar. În cadrul acestei competiții, compania românească Frontier Management Consulting a ocupat locul 2 pentru soluția PROMED, un software inovator, validat clinic, conceput pentru diagnosticarea precoce a cancerului bronho-pulmonar și colorectal.
,,După luni de efort dedicat, suntem încântați să primim recunoașterea internațională la Milano. PROMED, cu tehnologia sa predictivă, bazată pe inteligență artificială, deschide calea pentru un viitor mai sănătos. Acest premiu este un triumf pentru știință și inovație, marcând angajamentul nostru de a stabili o tehnologie revoluționară de detectare non-invazivă a cancerului. Acest lucru ne determină să continuăm să inovăm și să cercetăm neîncetat, cu scopul de a salva vieți. Succesul obținut ne inspiră și ne întărește hotărârea de a merge mai departe pe această cale cu impact”, a declarat Flavia Rotaru, CEO al Frontier Management Consulting.
Primul loc a fost ocupat de MEBSTER, o companie cehă care dezvoltă o platformă inovatoare de exoschelet pasiv, care le permite celor cu deficiențe ale membrelor inferioare, în special în urma leziunilor măduvei spinării, să meargă din nou. Luca, o platformă digitală de sănătate mintală, dezvoltată în Grecia, concepută special pentru atleți și vândută deja mai multor echipe sportive, a obținut locul 3.
Primele trei echipe au primit premii de 25 000 EUR, 15 000 EUR și, respectiv, 10 000 EUR. În plus, EIT Health oferă oportunități de relaționare cu partenerii săi, furnizorii de servicii medicale și investitorii, precum și mentorat 1:1, simulări în sala de consiliu și multe altele pentru a permite start-up-urilor să exceleze în ceea ce privește abilitățile de strângere de fonduri.
Un alt start-up românesc a primit, de asemenea, recunoaștere în cadrul marii finale EIT Health InnoStars din Milano. Pentru a sublinia forța networking-ului, participanții la eveniment au avut posibilitatea de a-și vota start-up-urile preferate și, în mod colectiv. Echipa MoodZ a câștigat premiul InnoStars Community Award, fiind prima echipă din România cu această distincție. MoodZ este o aplicație pentru mobile și ceasuri inteligente care, prin vibrații, reglează tiparele de somn pentru a îmbunătăți dispoziția utilizatorilor.
De la capacele de catetere la organe bioingineriale
În RIS Innovation Call, conceput pentru echipele aflate la început de drum care doresc să își inițieze călătoria de inovare în etapa de dovadă a conceptului, toate cele trei locuri pe podium au fost asigurate de start-up-uri portugheze.
Primul loc a fost ocupat de Gotech, o echipă care a dezvoltat primul capac de cateter, activat de lumină grafenică, complet integrat (Gocap), care previne în permanență infecțiile la pacienții care fac dializă.
Cea de-a treia competiție, InnoStars Awards, este concepută pentru a sprijini start-up-urile în tranziția lor de la prototipuri/MVP la produse pregătite pentru comercializare.
În acest caz, juriul a acordat locul I companiei Orgavalue. Misiunea acestei companii portugheze este de a elimina listele de așteptare pentru transplanturile de organe cu ajutorul unei metode unice de bioinginerie a organelor umane, personalizate prin de-celularizarea organelor de la donator și apoi re-celularizarea acestora cu celule provenite de la pacienți.
,,Ediția 2023 a Marii Finale EIT Health InnoStars a fost o adevărată sărbătoare a sinergiei antreprenoriale și a inovației fără limite”, a declarat Mónika Tóth, director de program RIS (Regional Innovation Scheme) pentru EIT Health InnoStars.
,,În calitate de reprezentanți ai EIT Health InnoStars, suntem încântați să facem parte din călătoria start-up-urilor și să le vedem cum beneficiază de pe urma apartenenței la vasta noastră comunitate de inovatori. Crearea de conexiuni este tot ceea ce reprezintă EIT Health.
În ultimii patru ani, am primit peste 1.000 de cereri eligibile pentru aceste trei programe și am sprijinit aproximativ 190 de start-up-uri, care au adunat 40 de milioane de euro de investiții externe. Suntem încrezători că premianții ediției din acest an se vor folosi de puterea conexiunilor”, se precizează într-un comunicat.
Pentru a facilita și mai mult conexiunile, a fost organizat și un forum al investitorilor, în cadrul căruia reprezentanți ai firmelor de capital de risc și investitori providențiali au făcut lumină în ceea ce privește factorii umani, pe care îi caută la fondatorii de start-up-uri, dincolo de cifre.
Pentru a spori atmosfera de colaborare, la Milano a avut loc ediția din Milano a i-Days, o serie de hackathons organizate în întreaga Europă, în cadrul cărora studenții au abordat provocări reale din domeniul sănătății. În cadrul evenimentului organizat de Synlab, un partener principal al EIT Health în Italia, studenții au avut sarcina de a dezvolta idei pentru a face serviciile de sănătate mai accesibile, mai eficiente și mai eficace prin intermediul tehnologiei în orașele viitorului.