Din cuprinsul articolului
Start-up digital de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu primește 6.6 milioane euro finanțare pentru a-și mări oferta în România.
În urma unei mari runde de finanțare, o platformă digitală pune în contact îngrijitorii români care caută oportunități de muncă în străinătate cu cazuri de îngrijire la domiciliu din Germania.
marta pune la dispoziția îngrijitorilor din România o platformă digitală care le permite, prin intermediul unui algoritm propriu de compatibilitate, posibilitatea de a aplica direct la cazurile de îngrijire care li se potrivesc.
Start-up digital de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu
În momentul de față, îngrijitorii dornici să presteze aceste servicii se confruntă cu multipli intermediari pentru plasări la familii (în unele cazuri pot fi implicate chiar șase agenții în procedura de intermediere), iar în jur de 80% dintre aceste plasări eșuează pentru că nevoile specifice ale familiei nu se potrivesc cu serviciile oferite de prestator/îngrijitor.
Platforma aceasta, marta se numește, vine cu un algoritm propriu care elimină din start incompatibilitățile și intermedierile. După ce au găsit cel mai potrivit caz, îngrijitorii pot să aplice direct și să stabilească singuri termenii contractului de prestări servicii pe care îl încheie cu familia gazdă.
- marta, start-up-ul digital de îngrijire a vârstnicilor, anunță o mare rundă de finanțare prin care va continua să își dezvolte portofoliul în România. În urma unei investiții în valoare de 6,6 milioane euro, provenită de la fonduri de investiții de marcă din Europa (Capnamic) și SUA (Almaz Capital din Silicon Valley) start-up-ul urmărește acum să își mărească echipa din Sibiu și din celelalte trei orașe în care activează (Berlin, Gdansk și Vilnius).
- marta este o platformă digitală cu un algoritm propriu de compatibilitate, unde îngrijitorii români care caută oportunități de muncă în străinătate pot găsi cazuri de îngrijire la domiciliu potrivite cu serviciile pe care doresc să le presteze. După ce au găsit cel mai potrivit caz, îngrijitorii pot să aplice direct și să stabilească singuri termenii contractului de prestări servicii pe care îl încheie cu familia gazdă.
În prezent, platforma operează doar cu cazuri de îngrijire în Germania și îngrijitori majoritar din România, dar pregătește intrarea pe alte piețe europene.
Prin transparență și prin axarea pe latura umană a experienței, marta își propune să optimizeze calitatea serviciilor de îngrijire a vârstnicilor, care în acest moment este scăzută din cauza pieței extrem de fragmentate, a lipsei de transparență, legalitate și consiliere de specialitate.
Schimbările demografice provocate de îmbătrânirea populației la nivel global aduc în prim-plan nevoia de îngrijire la domiciliu, care deocamdată este organizată într-un mod nesatisfăcător. În momentul de față, îngrijitorii dornici să presteze aceste servicii se confruntă cu multipli intermediari pentru plasări la familii (în unele cazuri pot fi implicate chiar șase agenții în procedura de
intermediere), iar în jur de 80% dintre aceste plasări eșuează pentru că nevoile specifice ale familiei nu se potrivesc cu serviciile oferite de prestator/îngrijitor.
Cu platforma sa digitală, bazată pe date și informații detaliate și pe un algoritm de compatibilitate propriu, marta poate evita de la început aceste eșecuri previzibile.
„Există sute de exemple pentru greutățile care se pot ivi la îngrijirea vârstnicilor la domiciliu. Auzim despre îngrijitori care sunt aproape surprinși când își primesc plata la sfârșitul contractului. Fiecare dintre noi cunoaștem situații concrete de la rude sau apropiați despre cât de greu este să găsești o soluție pentru îngrijirea bunicilor, spre exemplu. Îmbătrânirea este un lucru firesc; este normală și dorința de a presta servicii în acest domeniu.
Trebuie doar să știm cum să gestionăm îngrijirea din ambele perspective. Noi suntem convinși că putem folosi tehnologia actuală într-un mod inteligent pentru a-i ajuta atât pe cei vârstnici, cât și pe cei care doresc să îi îngrijească,” afirmă Maria-Magdalena Jura, marta Country Head pentru România.
Toate amănuntele cazurilor de îngrijire sunt verificate cu atenție înainte de a fi prezentate pe platforma îngrijitorilor interesați. La rândul lor, aceștia sunt verificați în privința experienței și a cunoștințelor de limba germană.
Cerințele minime pentru îngrijitori sunt de doi ani de experiență în domeniu și de cunoștințe de bază ale limbii germane.
Toți îngrijitorii operează autonom, în regimul de persoană fizică autorizată specific pentru Germania și încheie contracte de prestări servicii direct cu familiile. marta nu operează cu niciun fel de intermediari, ceea ce crește calitatea serviciilor și reduce costurile.
Îngrijitorii pot să vizualizeze singuri cazurile de îngrijire și să aplice la ele pe platforma marta, negociind direct cu familia. Eventuale dificultăți de limbă sunt gestionate prin sisteme de traducere online.
„marta a creat o veritabilă piață de îngrijire online, în care îngrijitorii și familiile care au nevoie de aceste servicii se întâlnesc în mod direct și transparent. Este o abordare cu adevărat unică și originală în acest domeniu, care se bazează pe digitalizare.
Noi am urmărit evoluția marta din ultimele luni și suntem profund impresionați de rafinamentul tehnologiei și de implicarea echipei marta. Ne bucurăm în mod special de entuziasmul cu care este abordată această mare problemă socială.” afirmă Aniruddha Nazre, partener la Almaz Capital, principalul investitor.
marta permite atât îngrijitorilor, cât și celor îngrijiți mai multă autonomie și le asigură libertatea de a compara, decide și opta pentru condițiile de prestare a serviciilor potrivite cu cerințele ambelor parti. În plus, marta a automatizat principalele proceduri de administrare pe partea îngrijitorilor, punându-le la dispoziție posibilitatea de a-și gestiona direct pe platformă polițele de asigurare, facturile și impozitele, astfel încât să se poate concentra pe ceea ce știu cel mai bine: să-i îngrijească cu dăruire pe cei în nevoie.
Start-up digital. Despre marta
marta este o platformă digitală care permite îngrijitorilor să se conecteze direct cu familiile care au nevoie de îngrijire la domiciliu. A fost fondată în 2020 de Philipp Buhr și Jan Hoffmann, colegi de facultate confruntați în același timp cu dificultăți legate de îngrijirea la domiciliu a bunicilor lor.
S-a născut astfel ideea de a crea pe cale digitală potrivirea optimă între nevoile vârstnicilor și cele ale îngrijitorilor. Echitatea, legalitatea și siguranța stau în prim-planul acestei experiențe. Platforma este online din 2021.
La 18 luni de la începerea activității, marta are o echipă de peste 40 de specialiști în 4 țări (Germania, România, Polonia și Lituania) și a deservit peste 1000 de clienți în domeniul îngrijirii la domiciliu.
Mai multe informații pe go.marta.de