Din cuprinsul articolului
Stare de urgență declarată pe Insula Santorini. În insula grecească este oficial stare de urgenţă, din cauza unei serii de cutremure care zguduie insula de aproape două săptămâni.
Peste 6.400 de cutremure au fost înregistrate în zona maritimă din ultimele zile de ianuarie și până acum. De exemplu, ieri, în această regiune din Marea Egee au fost zeci de cutremure la fiecare 10 minute, cu magnitudini între 1,2 și 4,6 .
Stare de urgență declarată de Guvernul Greciei, premierul va vizita Santorini
Premierul Kyriakos Mitsotakis este astăzi aşteptat pe insulă, de unde zeci de mii de locuitorii şi turişti au fost evacuaţi.
Santorini s-a format în urma uneia dintre cele mai mari erupţii vulcanice din istorie, la aproximativ 1.600 înainte de Hristos.
Santorini, cu celebrele sale case albe și coaste azurii, este aproape pustie. Autoritățile au declarat starea de urgență, ca să poată construi rapid, fără obligația unei licitaţii publice, infrastructura care să protejeze stabilitatea depresiunii vulcanice a insulei. Starea de urgență este instaurată până la 1 martie, aceasta se poate prelungi în funcție de evoluția situației.
Specialiștii au avertizat că există un risc ridicat de alunecări de teren pe întreaga suprafață a depresiunii, în condițiile în care chiar pe marginea ei sunt capitala insulei și unul dintre cele mai mari orașe.
Activitatea seismică este cauzată de mișcarea plăcilor tectonice și nu de cei doi vulcani din zonă, au explicat experții. Dar asta nu înseamnă că trepidațiile nu pot relansa activitatea vulcanică
În ultimele zile, cel puțin 11.000 de persoane au părăsit Santorini, de teama unui cutremur major în condițiile în care activitatea turistică nu este la cele mai ridicate cote.
Santorini o insulă vizitată de milioane de turiști
Santorini, care primește în mod normal peste 3 milioane de turiști pe an, are oficial aproximativ 15.000 de locuitori, deși se estimează că alte 10.000 de persoane trăiesc pe insulă fără să fie înregistrate.
Deja sunt apeluri la sprijin pentru locuitorii din Santorini, pentru că, de vreme ce se anticipează cutremure similare vreme de mai multe săptămâni, poate chiar luni, economia locală bazată pe turism va fi grav afectată pe termen mediu și lung.