Stai mult pe scaun? Iată ce probleme de sănătare te pasc

Un studiu realizat luna tecută a demonstrat că o oră în plus petrecută sâtnd jos, pe scaun, dublează riscul de îmbolnăvire, experţii precizează care sunt afecţiunile la care sunt predispuse persoanele care petrec mult timp la birou, chiar dacă acestea fac exerciţii fizice moderate.

1. Vene inflamate

Profesorul Mark Whiteley, chirurg vasculat la clinica Whiteley din West London, spune că atunci când sângele nu este pompat cum trebuie din picioare înapoi la inimă, gleznele se umflă, pentru că se acumulează presiune mare în venele de la picioare. Este semnul că trebuie să va ridicaţi de pe scaun şi să faceţi puţină mişcare.

Un alt semn care trebuie să vă dea de gândit este urma lăsată de marginea şosetei pe gleznă. În timp, aceste probleme se pot agrava, ajungându-se la ulcere de piele.

O proastă circulaţie la picioare creşte şi riscul apariţiei cheagurilor de sânge şi trombozei venoase. Medicul spune că este indicat ca persoanele care petrec mult timp la birou să se ridice le fiecare 20 de minute şi să se plimbe puţin.

2. Nivelul ridicat al glicemiei

Cei care stau mult timp în şezut riscă să devină rezistenţi la insulină, o afecţiune care este precursoarea diabetului de tip II, avertizează mediul endocrinolog Mark Vanderpump.

În acest caz, este de preferat să aveţi un birou unde să staţi în picioare, pentru că această poziţie solicită mulţi muşchi, iar activitatea lor ajută la reglarea nivelului de glucoză din sânge.

3. Constipaţia

Lipa mişcării provoacă încetinirea tranzitului intestinal, care duce la constipaţie. Problema poate să apară chiar şi la 24 de ore după ce aţi petrecut mult timp pe scaun sau imobilizat la pat, explică medicul gastroenterolog Anton Emmanuel de la University College Hospital din Londra.

Ca să evitaţi acest neplăceri este suficient să faceţi zilnic doar 10 minute de mişcare uşoară, cum ar fi să urcaţi pe scări.
De asemenea, dacă nu vă mişcaţi după ce mâncaţi, puteţi suferi de arsuri la stomac. Asta pentru că se produce mai mult acid gastric, digestia fiind încetinită.

4. Durerile de cap

O poziţie incorectă la birou poate să provoace dureri de cap, spune fizioterapeutul Sammy Margo. Dacă vă ţineţi capul tras puţin în spate, ca să vedeţi mai bine la monitor, veţi avea dureri în zona frunţii, iar dacă vă cocoşaţi veţi suferi de dureri la umeri.

Poziţia corectă este cu spatele lipit de spătarul scaunului, astfel încât colona voastră să stea drept.

5.  Problemele articulare

Slăbirea muşchilor de la picioare poate provoca în timp osteoartrită, pentru că presiunea întregului corp este preluată de încheieturi, în special de genunchi.

De asemenea, genunchii au de suferit dacă stau îndoiţi o zi întreagă, pentru că nu aceasta este poziţia lor firească.

6. Scăderea performanţei intelectuale

Lipsa de mişcare afectează şi activitatea cognitivă. Dacă sângele nu ajunge cum ar trebui la muşchi, înseamnă că nici creierul nu este irigat cum ar trebui.

7.  Cancerul de colon

Cei care au o slujbă sedentară mai mult de 10 ani sunt de două ori mai expuşi la riscul de a face cancer de colon, se arată într-un studiu realizat de cercetători din Australia.

Riscul nu este mai redus dacă aceste persoane fac exerciţii fizice în timpul lor liber.

Studii mai vechi au sugerat o legătură între sedentarism şi riscul de cancer de sân şi de cancer de endometru. Creşterea tumorilor este stimulată de un nivel ridicat de insulinăîn sânge, care apare în lipsa activităţii fizice.

8.  Discopatia

În lipsa mişcării, discurile care formează coloana vertebrală devin mai rigide şi orice mişcare banală, cum ar fi legarea şireturilor, le poate afecta, provocând dureri sau chiar deplasarea acestor discuri.

Aceste probleme sunt dovada că poziţia şezut nu este una firească şi întregul organism are de suferit nu avem grijă să ne ridicam mai des de pe scaun şi să ne mişcăm puţin.

Mișcare cel puțin o dată pe oră!

Cercetătorii s-au pus de acord ca recomandările medicilor ar trebui să se concentreze nu doar pe creșterea activităților fizice, ci și pe reducerea timpului petrecut stând pur și simplu. „Nu este nevoie să ne transformăm biroul în sală de forță. Este de ajuns să ne ridicăm și să ne mișcăm măcar o dată pe oră, să nu rămânem înțepeniți pe scaun. Este musai nevoie să relaxăm ligamentele solicitate. Iar cine are timp să facă și sport, cu atât mai bine”, este sfatul medicului Călin Ciubotaru.

Dacă sunteţi la birou şi trebuie neapărat să staţi în faţa calculatorului, este important să vă menţineţi hidrataţi şi măcar la câteva ore să vă ridicaţi de pe scaun, de exemplu când vorbiţi la telefon. Făcând o scurtă plimbare în pauza de prânz sau urcând pe scări, în loc să folosiţi liftul, vă puteţi asigura un nivel sănătos de activitate fizică, inclusiv în timpul orelor de program.

,,Nu este nevoie să mergem la sală, dar la fiecare oră ar trebui să ne ridicăm de pe scaun şi să facem măcar câţiva paşi. După fiecare masă şi mai ales, după cele copioase, ar trebui să facem o plimbare şi, în fiecare zi, este important să mergem pe jos cel puţin doi-trei kilometri. Când mergem la muncă, un motiv pentru a face exerciţiu fizic ar fi, de exemplu, să parcăm maşina mai departe, să folosim scările în locul liftului sau a scărilor rulante”, este sfatul expertului Gheorghe Mencinicopschi.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

12 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

32 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: