Din cuprinsul articolului
Odată cu introducerea obligativității certificatelor verzi în zonele unde se depășește rata de infectare 3 la mia de locuitori, operatorii de restaurante sunt obligați să primească în interior doar persoanele vaccinate. Cu această ocazie, aceștia din urmă atrag atenția asupra scăpări ale Guvernului.
Ion Biriș, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, a declarat că un operator de restaurant se află în poziția de a permite accesul a 20 de persoane care folosesc același certificat, întrucât nu au dreptul să clienţii şi prin urmare nici să verifice dacă certificatele verzi sunt în realitate ale acestora.
“Statul ar face foarte bine să-şi facă un pic de ordine. Noi nu avem cum să verificăm certificatul ‘verde’, pe lângă faptul că nu avem oamenii disponibili, nu avem competenţele necesare. Ce pot eu să fac? Nu mai punem la socoteală că acel certificat verde poate fi arătat de oricine. Practic, dacă mie îmi intră 20 de clienţi la mine pe terasă cu acelaşi telefon cu acelaşi certificat verde, eu nu am ce să fac, îi las, pentru că nu am dreptul să-i legitimez. Deci este foarte ambiguă toată această chestie”, a afirmat Ion Biriş, în timpul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
“Noi nu ne vom erija în gardieni, până la urmă meseria noastră este să le dăm să mănânce unor oameni. Din păcate pe acest subiect se iau foarte multe măsuri pompieristic, de dragul de a se lua şi de a arăta că ei fac ceva, dar care după aceea nouă, celor care trebuie să le transpunem în practică, ne fac viaţa un calvar. De ce 50% la interior, dacă tot intri cu certificatul verde? De ce nu 70%? De ce nu 83%? Sunt măsuri luate total arbitrar şi fără nicio logică”, a apreciat Ion Biriş.
Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a menţionat că operatorii din HoReCa doresc să respecte legea, dar au nevoie de norme simple şi uşor de respectat.
“O lege de genul acesta, care limitează drepturile cetăţeanului, nu poate fi dată sub forma unor astfel de hotărâri. Ar trebui să fie o lege, iar dacă e o lege, atunci probabil că am face-o ca lumea şi atunci ştim ce să respectăm. În momentul de faţă sunt nişte hotărâri care vor fi nuanţate şi se vor da 20 de hotărâri în 20 de oraşe într-un mod total diferit. Ce ne dorim noi foarte mult ar fi ca aceste norme să fie cât mai clare şi cât mai simple, ca nouă să ne fie cât mai uşor să le respectăm. Să nu rămână nimic ambiguu. Vrem să respectăm legea 100%, da-ţi-ne nişte norme simple, uşor de respectat”, a precizat Ion Biriş.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…