Sari la conținut

Spune-mi ce ochi ai ca să-ţi spun de ce boli suferi. Diabetul şi hipertensiunea pot fi depistate după aspectul ochilor

Beauty portrait of females eyes with eyeliner

Pupilele mărite sau micşorate pot fi semnul unor intoxicaţii, dar pot indica şi tumori cerebrale. Tot ochii pot trăda hipertensiunea sau diabetul.

Boli frecvent întâlnite precum hipertensiunea arterială, infecţii ale organismului sau diabetul pot fi depistate după aspectul ochilor şi nu doar după simptomele „tradiţionale”.

„Culoarea ochilor poate să semnaleze posibilitatea existenţei unor boli oculare, dar şi a altor afecţiuni generale”, afirmă Mircea Filip, medic oftalmolog la Clinica Ama Optimex din Bucureşti.

Printre afecţiunile care pot fi diagnosticate şi în urma unor schimbări intervenite la nivelul ochilor se numără tumorile cerebrale, bolile neurologice şi chiar cele neuromusculare.

Inflamaţiile ochilor pot anunţa o infecţie în organism

În cazul intoxicaţiilor, e important aspectul pupilei. Astfel, intoxicaţiile cu alcool, medicamente sau droguri pot fi semnalate de o pupilă mărită. La polul opus, o pupilă micşorată poate sugera intoxicaţia cu ciuperci sau pesticide. La examinări mai profunde pot fi vizibile afecţiuni mai grave decât intoxicaţiile.

„Un examen al fundului de ochi care arată un nerv optic umflat, cu vase de sânge sparte, ne duce cu gândul la diabet sau la hipertensiune arterială”, explică Mircea Cristian Moraru, oftalmolog la clinica Oculus din Capitală. În plus, inflamaţiile ochilor, denumite iridociclite, pot anunţa o infecţie în organism sub forma unui abces dentar sau sinuzită.

Şi bolile neurologice pot fi „anunţate” de ochi. În cazul persoanelor cu scleroză multiplă apar paralizii ale muşchilor oculari, iar pacienţii nu îşi mai pot mişca nici măcar pleoapele.

„Ochii ieşiţi din orbite ne duc cu gândul la boala Basedow (o afecţiune autoimună a glandei tiroide)”, adaugă oftalmologul Cristian Moraru. În acest caz, e posibil ca pleoapa superioară să se retragă în interior, ceea ce face ca privirea să fie mai strălucitoare. Roşeaţa sau edemul sunt semnele inflamatorii ale bolii.

INDICII

Pupila albă = cataractă, ochii verzui = glaucom

Aspectul ochilor poate ajuta la diagnosticarea bolilor oculare. „În cazul unui glaucom avansat, culoarea ochilor poate avea o tentă verzuie. Nuanţa cenuşie poate sugera o inflamaţie oculară gravă”, explică oftalmologul Mircea Filip.

  • O nuanţă albicioasă poate sugera o problemă la nivelul corneei, iar o culoare neuniformă a irisului poate sugera atrofia esenţială de iris, deseori complicată cu glaucom. O pupilă albă la adult semnalează cataractă, iar la copil o tumoare oculară. În plus, o pupilă mică poate semnala o inflamaţie severă a ochiului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel