Ai stat foarte mult timp în aceeași poziție pe scaun la birou, sau ai dormit nu atât de confortabil și acum ai gâtul înțepenit? Ai stat mult timp în frig și acum te resimți? Nu trebuie să ignori astfel de simptome. Deși uneori trec de la sine și sunt o problemă gravă de sănătate, acestea pot fi însă primele simptome ale spondilozei cervicale, o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale.
Afecțiunea este localizată la nivelul vertebrelor cervicale și a discurilor intervertebrale și este des întâlnită la persoanele de peste 40 de ani. Chiar dacă boala apare atât la femei, cât și la bărbați, în cazul femeilor boala are o incidență mai mare.
Medicii spun că formele ușoare ale bolii nu necesită tratament sau se rezolvă prin administrarea de analgezice și de orteze cervicale. În schimb, formele grave de boală necesită intervenția medicului specialist. Mai exact, pacientul va avea nevoie de fizioterapie, administrarea unui tratament medicamentos și mai rar chiar de operație.
Cea mai des întâlnită cauză a bolii este asociată cu înaintarea în vârstă a discurilor intervertebrale. De asemenea, cei care stau mult timp pe scaun, la birou sunt predispuși să facă boala. În cazul acestora are loc o modificare vicioasă a oaselor, vertebrelor, discurilor și încheieturilor de la nivelul gâtului.
Principalii factori de risc sunt:
- Înaintarea în vârstă.
- Sedentarismul.
- Poziția vicioasă pe scaun, la birou. Poziția incorectă care aduce prejudicii coloanei vertebrale.
Semnele și simptomele spondilozei cervicale sunt:
- durerea destul de puternică care are un caracter constant,
- înțepenirea gâtului,
- dureri de umeri, brațe,
- mobilitatea limitată a gâtului,
Medicii avertizează că atunci când pacientul nu merge din timp la medic, nu beneficiază de recuperare medicală boala avansează și se poate transforma în altă afecțiune numită mielpatia. Aceasta are implicații serioase asupra calității vieții pacientului, acesta își va pierde reflexele, are incontinență, prezintă o slăbire a membrelor superioare și inferioare.
Diagnosticul va cuprinde o baterie de investigații. Astfel, pacientul va face un CT, radiografie sau RMN pentru ca medicul să poată stabili gradul de afectare a nervilor.
În ce constă tratamentul:
Primul pas al tratamentului este odihna pacientului. Acesta va primi și antiinflamatoare pentru ameliorarea durerilor și va purta un guler cervical pentru corectarea poziției. Practic, antiinflamatoriile nesteroidiene sunt terapia de bază a bolii. Sunt eficiente prin reducerea efectelor biologice ale inflamației și durerii.