Categories: Ştiri sănătate

Spitalul Judeţean Reşiţa a reciclat peste 20 de kg de medicamente expirate de la populaţie

De la 1 ianuarie, românii au posibilitatea să aducă medicamentele expirate la spitale, private sau de stat, pentru a fi distruse. Deşi legea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, Ministerul Sănătăţii nu a elaborat încă normele de aplicare, astfel că fiecare unitate sanitară care a implementat deja sistemul o face după propriile reguli.

Important de menţionat este faptul că spitalele nu au voie să amestece medicamentele de la populaţie cu medicamentele din spital, după cum atrage atenţia preşedintele Sindicatului Farmaciştilor Promedica, Simona Florea: „Populaţia este îndemnată să colecteze medicamentele expirate şi să se îndrepte cu ele la spitale urmând să apară normele.

Aceste norme nu au mai apărut şi atâta timp cât nu au apărut, legislaţia cu privire la modul de colectare cine colectează? cine este responsabil? cine plăteşte? Toate aceste cheltuieli nu pot fi suportate şi spitalele au refuzat să efectueze colectarea medicamentelor expirate deşi pacienţii se îndreaptă tot mai des către spitale, aici apare o confuzie pentru că nu este stabilit clar locul de colectare şi atunci mulţi pacienţi vin către farmacia de spital obişnuiţi cu farmacia de circuit deschis în care colectau medicamentele expirate, dar farmacia de spital este o farmacie cu circuit închis, în această farmacie nu are voie omul de pe stradă să intre deci noi deservim strict secţiile spitalului şi nu putem colecta aceste deşeuri periculoase cum a fost numite în legislaţie să le colectăm şi să le amestecăm cu medicamentele care sunt administrate pacienţilor din spital există risc epidemiologic în cazul în care aceste medicamente sunt colectate în farmacie.”

Foto credit: arhiva doctorulzilei.ro

Spitalul din Reşita este singurul din Caraş-Severin care s-a conformat acestor reguli noi, potrivit Radio Reşiţa. „Peste 20 de kg de medicamente expirate au depozitat cărăşenii în containerul amplasat în curtea unităţii medicale. Acestea vor fi distruse de firma cu care spitalul are deja contract, a declarat managerul unităţii sanitare, Mircea Călin Laza.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

o oră ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

2 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

2 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

2 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

3 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

3 ore ago

Citeste si: