Sari la conținut

Spitalul din România cu ZERO infecţii cauzate de o bacterie letală

Spital
Foto: arhiva Doctorul Zilei
Baiat mort in camera de garda

Infecţia cu bacteria Clostridium Difficile poate duce la decesul pacienţilor, iar reprezentanţii Spitalului Clinic CF Timişoara transmit că în această unitate sanitară nu există infecţii cu această bacterie. Ultimul caz si singurul de infectare cu Clostridium Difficile a fost anul trecut, la acest spital.

„Infecţia cu Clostridium Difficile se numără printre cauzele majore asociate asistenţei medicale. Boala reprezintă o afecţiune a tractului digestiv, produsă de către un bacil anaerob. Este o patologie unică a colonului, asociată cel mai adesea terapiei antibiotice care perturbă flora normală, distrugând bacteriile „bune” din intestin. Cu cât durata de internare este mai lungă într-o unitate sanitară, cu atât riscurile de contractare a microbului sunt mai mari.

Un alt factor important, care poate contribui la dezvoltarea unei infecţii, îl reprezintă igiena din spital. Vârsta înaintată, dar şi mai multe boli cronice pot duce la infecţia cu această bacterie. Printre factorii declanşatori se numără, însă, şi intervenţiile chirurgicale”, transmit reprezentanţii Spitalului Clinic CF Timişoara, într-un comunicat de presă.

Un caz singular, în 2022

În această unitate sanitară ultimul caz a fost anul trecut, acesta fiind unul singular. „Infecţia cu Clostridoides Difficile este o problemă de sănătate publică, din păcate, în creştere în ultima perioadă. Noi am reuşit în ultimii trei ani să o ţinem sub control. Am înregistrat anul trecut un singur caz, în restul anilor, inclusiv în cele 6 luni care s-au scurs până acum, nu am avut pacienţi cu asemenea afecţiuni.

Respectăm cu stricteţe procedurile de dezinfecţie. Mai mult, am început să reamenajăm, acolo unde este posibil, saloanele, astfel încât fiecare unitate să aibă propria baie, şi asta nu doar pentru a creşte confortul hotelier, ci şi pentru a reduce riscul de dezvoltare a unor infecţii.

Am făcut chiar şi un experiment cu ajutorul unui coleg epidemiolog, care a verificat, cu un aparat, gradul de dezinfectare a mâinilor, cu alte cuvinte, dacă colegii şi colegele noastre şi-au însuşit tehnicile de igienă a mâinilor. Rezultatele au fost foarte bune”, a declarat conf. dr. Stela Iurciu, manager Spitalul Clinic CF Timişoara, citat de news.ro.

Diagnosticarea infecţiei cu Clostridium Difficile (ICD) se face cel mai adesea printr-un examen de coprocultură. „Sporii de Clostridoides Difficile supravieţuiesc în mediul acid gastric, germinează în intestinul subţire şi colonizează tractul digestiv inferior la nivelul căruia produce două toxine principale ce iniţiază o „cascadă” de evenimente care distrug integritatea barierei epiteliale intestinale, producând diaree şi formarea de colite pseudo membranoase.

De altfel, diareea este cea mai frecventă manifestare a infecţiei cu Clostridium. Scaunele nu sunt aproape niciodată franc hemoragice, iar consistenţa acestora variază de la scaune moi şi neformate, la scaune apoase sau mucoase cu miros caracteristic.

Pacienţii pot prezenta până la 20 de scaune pe zi, la care se asociază febra şi starea generală de rău”, a declarat dr. Alla Aboud – Moldovan, medic specialist boli infecţioase Spitalul Clinic CF Timişoara.

Îmbolnăvirile cu C. diff sunt tot mai frecvente și, în fiecare an, mii de pacienți din România primesc acest diagnostic.

Infecţia se declanșează cel mai des în spital

Medicii atrag atenţia că 7 din 10 cazuri sunt asociate cu internarea. Unii nu au bacteria de dinainte, ci o iau din salon, înghițind spori microscopici proveniți de la alți pacienți.

Supraviețuirea C. dif în spitale și centrele de îngrijire medicală este deosebit de periculoasă. În cazuri grave, infecţia poate provoca peritonită, septicemia sau perforarea colonului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel