Categories: Ştiri sănătate

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu Spitalului de Recuperare Medicală „Sfântul Sava” în categoria spitale private.

Acest premiu i-a fost decernat fondatorului și directorului spitalului, doamna Alina Ion, pentru rezultatele obținute în recuperarea medicală a pacienților grav bolnavi.

În cadrul Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava din apropierea Bucureștiului, județul Ilfov, sunt internați pacienți în stare gravă și foarte gravă, unii chiar și la 48 de ore după anumite intervenții chirurgicale. Aici, bolnavii își încep recuperarea medicală pasiv, iar echipa spitalului respectă modelul clinicilor din străinătate.

La momentul de față, unitatea este dotată cu cea mai mare unitate de fizioterapie și deține un număr de peste 150 de echipamente inovatoare de kinetoterapie. Prin aceste investiții, de-a lungul anilor, Spitalul de Recuperare Medicală „Sfântul Sava cel Sfințit” a devenit singurul spital de profil din România, o construcție realizată de la zero, exact după standarde europene, scrie Capital.

Apreciat în lumea medicală pentru rezultatele sale deosebite, Spitalul de Recuperare Medicală „Sfântul Sava” se bucură prin acest premiu însemnat și de aprecierea presei, prin intermediul celui mai vechi și mai experimentat reprezentant al său în domeniul analizei economice românești și internaționale.

”Mulțumesc pentru premiu, în numele celor peste 10.000 de pacienți, care au venit la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” fără nicio speranță că vor mai putea merge vreodată sau că vor mai putea pronunța măcar o silabă. Echipa de specialiști ai Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, căreia îi mulțumesc, în mod special, pentru toată dăruirea pe care o arată pacienților, se bucură de fiecare mică evoluție a acestora. Noi nu ne privim niciodată pacienții ca pe simpli pacienți, ci ca pe Maica Domnului și pe Mântuitor. Când noi toți lucrăm cu credință, există speranța că putem vindeca și că nu există nu se poate, în recuperare medicală.

Mulțumesc trustului ce deține revista Capital pentru că, zeci de ani, m-a susținut și m-a încurajat. Dumnezeu să ne dea tuturor putere să mergem mai departe, iar pacienților să le dea multă încredere și speranță!”, a spus Alina Ion în discursul său din cadrul ceremoniei de decernare a premiului Capital.

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

31 de minute ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

o oră ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

2 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

2 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

3 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

3 ore ago

Citeste si: