Categories: Ştiri sănătate

Spitalele din Iași într-o criză fără precedent: rămân fără oxigen pentru pacienții covid!

Trei spitale care au grijă de pacienți COVID-19 în Iași ar putea rămâne fără oxigen în următoarele ore, iar viața pacienților ar putea fi pusă în pericol. Mașinile care alimentau spitalele cu oxigen au plecat la Galați pentru a încărca tuburile cu oxigen.
Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a vorbit  despre criza lipsei de oxigen și ce vor face în următoarele ore.

”În momentul de față mai avem oxigen medicinal pentru două ore, două ore și jumătate. Există o circulară pe care am primit-o prin care se recomandă să folosim oxigenul tehnic. Într-adevăr concentrația de oxigen este undeva la 93%, dar oxigenul tehnic conține reziduri din punct de vedere al uleiurilor și al altor reziduri și nu poate fi folosit în tratamentul pacienților. Promisiunile noastre sunt ca în două ore oxigenul să ajungă în cadrul spitalului. Noi am programat, am făcut din timp comenzi. Nu ne așteptam să ajungem în această situație, nu ni s-a întâmplat. Am înțeles că este o problemă față de consumul foarte mare de oxigen. Pe primul plan sunt pacienții și facem tot ceea ce ne stă în putință, inclusiv în momentul de față, de asta am apelat și în ceea ce reprezintă colegii noștri din presă pentru ca oxigenul să ajungă în cadrul spitalului. (…) 60 de butelii ne ajung pentru câteva ore. Sunt perioade în care schimbăm o butelie la trei minute. Sunt convins că vom rezolva această situație. Pentru mine pacientul primează și dacă va exista o discrepanță eu o voi sesiza”, a declarat medicul Florin Roșu.

De asemenea, DSP Iași a transmis duminică seară, într-un comunicat de presă, că încă de săptămâna trecută au apărut disfuncționalități în ceea ce privește asigurarea continuității aprovizionării cu oxigen la nivelul cerințelor, iar Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) „a acordat prioritate găsirii unor soluții pentru această criză extrem de gravă”.

„Pentru a diminua riscul apariției unei situații în care pacienților să nu li se poată furniza necesarul de oxigen, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a emis o circulară prin care se precizează că oxigenul produs de concentratoare de oxigen care se încadrează în categoria dispozitivelor medicale reglementate de H.G. 54/2009 având o concentrație de 93% poate fi utilizat în spitale.

Utilizarea acestui produs, oxigenul 93%, este autorizată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Prin urmare, în contextul pandemic actual și în condițiile apariției unor situații urgente în perioada stării de alertă, utilizarea oxigenului în concentrație de 93% reprezintă o soluție viabilă.

Reamintim că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași folosesc aceeași sursă de oxigen. Având în vedere că în momentul de față se întâmpină probleme cu privire la asigurarea necesarului de oxigen, considerăm că soluția propusă de CNCCI reprezintă singura alternativă pentru situațiile în care toate rezervele vor fi epuizate”, transmite DSP Iași.

Conform instituției, pentru luni, este asigurat oxigenul necesar ca urmare a sprijinului acordat de Spitalul Județean Suceava, care a transmis, cu titlul de împrumut, Spitalului de Boli Infecțioase Iași, 50 de butelii de oxigen. O soluție complementară o reprezintă utilizarea stației de producere a oxigenului medical, de la Spitalul de Obstetrică-ginecologie Cuza-Vodă Iași, care poate asigura câte 12 tuburi de oxigen zilnic, adaugă DSP Iași.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că este o criză de oxigen în România și că autorităţile fac demersuri pentru a importa butelii preumplute cu oxigen.

„Există o criză, pentru că sunt doar două firme mari care livrează oxigen în ţară şi una mai mică. Toate au avut probleme în livrarea de oxigen din cauza cererii mari. Soluţiile sunt că noi încercăm să găsim, să aducem butelii de oxigen preumplute din afara României, dacă vom reuşi, dar în acelaşi timp încercăm să găsim soluţii interne şi una din soluţii este folosirea oxigenului care se folosea, până acum, fără nicio problemă, de o concentraţie mai mică; în loc să fie 99% este 93%.Este un oxigen care s-a folosit şi care se poate folosi. Şi s-a dat circulară la toţi să îl folosească, dacă au probleme cu oxigenul”, a afirmat şeful DSU.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis pe 25 octombrie către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, către Centrele Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, către DSP Bucureşti, dar şi către Direcţiile de Sănătate Publică judeţene o informare legată de uzul buteliilor de oxigen medical O93, în concentraţie de 90 – 96%, ca soluţie viabilă care permite depăşirea deficitului tot mai acut de oxigen medicinal 099,5, cu o concentraţie de minimum 99,5%.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

22 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

53 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: