Categories: Spitale de stat

Spitalele din Capitală se confruntă cu situaţii critice. Se cere intervenţia urgentă a Guvernului!

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti avertizează asupra ”crizei profunde” din sistemul sanitar şi cere Guvernului să urgenteze soluţiile pentru „a evita colapsul” şi pentru a proteja viaţa şi sănătatea cetăţenilor.

ASSMB susţine că măsurile legislative recente „au adus sistemul medical în pragul colapsului”, prin „ignorarea” crizei din sănătate şi prin „tăierea drastică” a fondurilor spitalelor.

„Spitalele din Capitală, aflate sub administrarea ASSMB, se confruntă cu situaţii critice, iar consecinţele sunt alarmante. Situaţia s-a agravat odată cu protestul angajaţilor CNAS. La Spitalul Clinic Colţea, programul de decontare a facturilor pentru citostaticele achiziţionate a fost decalat, punând în pericol vieţile pacienţilor care depind de aceste tratamente vitale”, precizează ASSMB.

La Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, finanţarea „inconstantă” a Programului Naţional de Ortopedie „împiedică” proiectarea şi programarea activităţii de implantologie şi creează presiuni din partea pacienţilor şi a autorităţilor. Spitalul are nevoie de un stoc endoproteic permanent, în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, pentru a-şi putea desfăşura neîntrerupt activitatea, menţionează sursa citată de Agerpres.

Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, aproape de colaps

Este invocat şi cazul Spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, unde lipsa fondurilor pentru plata salariilor şi a facturilor de utilităţi „pune în pericol” întreaga activitate.

sursa foto: Facebook/ Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu

„Acestea sunt doar câteva exemple ale situaţiilor dificile prin care au trecut spitalele în aceste zile. Incertitudinea cu privire la modul în care vor gestiona resursele financiare în lunile viitoare este accentuată de ordonanţa privind reducerea cheltuielilor, care pune în pericol sănătatea pacienţilor şi funcţionarea spitalelor prin lipsa resurselor financiare”, se mai arată în comunicat.

Recent, conducerea ASSMB şi managerii celor 19 spitale din Capitală administrate Primăria Capitalei au adresat Guvernului un memoriu comun, solicitând efectuarea tuturor demersurilor legale necesare, în vederea iniţierii şi adoptării unui act normativ prin care să se modifice OUG nr. 90/2023, în sensul stabilirii unei derogări/exceptări de la aplicarea art. I alin. (1) şi art. II alin. (1), în ceea ce priveşte achiziţiile şi cheltuielile destinate unităţilor sanitare publice.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

7 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

37 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: