Categories: Ştiri sănătate

Specializări mai bănoase. Ce aleg viitorii studenţi la medicină? „Din păcate, s-au schimbat doleanţele lor”

Cei care doresc o carieră în medicină au susținut examenul de admitere. Ca în fiecare an, la toate facultăţile de medicină din ţară a fost concurenţă mare. Viitorii medici aleg specializări mai bănoase, ei nu mai aleargă către specialități grele, fug de chirurgie şi aleg specializările mai bănoase, iar când au parafa, cei mai mulți dintre ei aleg să lucreze în străinătate. Uite ce specialități aleg viitorii medici.

La medicină, în București, 18 locuri au fost ocupate anul acesta de elevii olimpici. Restul candidaților – 2528 – s-au luptat pentru cele 717 locuri de la buget.

Viitori medici aleg specializări mai bănoase

Și prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila, spune că „admiterea este o provocare, pentru că modul în care selectăm viitorul studenții, asigurăm viitorul medicinii de mâine”, potrivit stirileprotv.ro.

Prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină UMF Carol Davila: „Ei cred că sunt conștienți de faptul că urmează 6 ani de învâțământ universitar, 5-6 ani de rezidențiat și urmează de fapt un învățământ care nu se termină niciodată pe parcursul unei lungi cariere”.

Concurență mare a fost și la Iași. 3,72 pe un loc. Emoțiile au fost duble într-o familie, pentru că mama și fiica au susținut împreună examenul.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Viorel Scripcaru, rector UMF Iași, spune că viitori studenți se bat pe locurile la buget.

„Avem o concurență foarte mare la medicină, la buget. Suntem la același trend să zicem cu Facultatea de Farmacie, unde e o concurență mai scăzută, dar asta e însă și la nivel national”.

În fiecare an, la facultățile de medicină intră mii de studenți. Însă o radiografie a sistemului de sănătate arată că după ce își termină studiile, inclusiv rezidențiatul, mulți nu vor să lucreze în spitale.

Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină Timișoara, vorbește despre un deficit major

„Avem de a face cu un deficit major ce tinde să se accentueze în viitor astfel încât e firesc, în contextul unei concurențe crescute, să existe un deficit de medici, nu doar în țara noastră cât și la nivel mondial. Este important să putem crește capacitatea de a pregăti acești profesioniști în domeniul sănătății”.

Absolvenţii de liceu nu mai aleg domenii grele în medicină, fug de  chirurgie, ei aleg specialități precum: radiologie, endocronologie sau dermatologie.

„Din păcate s-au schimbat doleanţele lor. Înainte, când eram eu rezident se mergea pe chirurgie, actualmente se merge pe radiologie, endocronologie, dermatologie. Noi în afară de comunicare şi de a le prezenta modul în care se lucrează în ţară, mai ales acolo unde fac practica, nu avem pârghii ca să îi determinăm noi să rămână în ţară. Marea majoritate dau rezidenţiatul în ţară, foarte puţini se duc să dea rezidenţiatul în alte părţi ale lumii. Mai pot pleca după ce dau rezidenţiatul, unii pleacă în timpul rezidenţiatului”, a declarat Viorel Jinga, Rector UMF.

Recent Posts

Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale: Luptă strânsă între doi candidați pentru turul 2

Alegeri prezidențiale 2024. Românii și-au votat președintele. Surprinzător, însă lupta pentru Cotroceni este foarte strânsă între…

20 de minute ago

Călin Georgescu a făcut scufundări în apa rece ca gheața: Când intru în apa rece, comunic cu Dumnezeu

Călin Georgescu a  făcut scufundări în apa rece ca gheața a unui lac din Austria.…

40 de minute ago

Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu-

Călin Georgescu, un candidat independent cu viziuni pro-ruse și ultra-naționaliste, conduce surprinzător în rezultatele parțiale…

2 ore ago

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

9 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

10 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

10 ore ago

Citeste si: