Preşedintele de Onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, doctor Nicolae Hâncu, a făcut analiza unei combinații alimentare adorate de români.
Se pare că neaoșa slăninuță cu ceapă, stropită din belșug cu țuică, nu este atât de sănătoasă pe cât s-ar fi crezut.
Această combinație este foarte periculoasă pentru sănătate, spune dr. Nicolae Hâncu, demontând mitul că este o opțiune sănătoasă, tradițională, românească, naturală, fără E-uri, fără conservanți, mai indicată decât alegerile alimentare ale orășenilor, potrivit adevarul.ro.
De asemenea, medicul susţine că slănina este o grăsime saturată nesănătoasă, iar mitul a plecat de la faptul că atunci oamenii aveau o viaţă foarte activă, iar îngrăşatul excesiv nu se afla pe lista lor, însă asta nu înseamnă că duceau o viaţă sănătoasă.
„Slănina înseamnă grăsime saturată extrem extrem de nesănătoasă pentru organism, chiar dacă e cu ceapă şi ţuică. Nu are nicio legătură cu sănătatea. Ţăranul român ce se ducea şi lucra de dimineaţa de la 5 până apunea soarele, la muncă, trebuia să-şi pună ceva de mâncare? Îşi punea ce avea şi el, o bucată de pâine, slănină care nu se strica şi apă. Să nu credeţi că bea ţuică acolo, pe câmp. Eventual o bea acasă, când șosea. Cei de la ţară care aveau o condiţie economică bună mâncau nesănătos, iar cei ce nu aveau o condiţie economică bună pur şi simplu se denutreau. Niciuna dintre variante nu este în regulă. O alimentaţie sănătoasă aşa cum o recomandă nutriţionişti astăzi, aproape nu exista în urmă 50 ani, pentru că despre această perioadă vorbim. Sigur că veţi veni să spuneţi că ţăranul avea activităţi fizice intense, dar atunci nu existau săli de sport, bazine de înot. Recomandările pe care medicii le fac astăzi şi care sunt urmate nu existau atunci. Mă refer la practicarea sportului, fumatul era la el acasă, la fel şi consumul de alcool. În loc de iaurt se consuma iaurt din lapte de bivoliţă. În casa bunicilor mei laptele de bivoliţă era considerat un simbol al sănătăţii. Azi îl mai consumă cineva? Nu”, a explicat doctorul.