Categories: Ştiri sănătate

Specialiștii AVERTIZEAZĂ: Pedofilia este o boală care nu se vindecă NICIODATĂ. Vine ca o TRAUMĂ a propriei copilării

Unii cercetători sunt de părere că pedofilia s-ar transmite genetic. De cele mai multe ori, boala se dobândește, adică se declanșează după abuzuri, certuri sau alte evenimente din copilărie, încărcate puternic emoțional. Boala evoluează repede, iar pedofilul începe să își dorească în mod constant să fie în prezența copiilor, să îi privească și devine dependent de corpul lor, potrivit stirilelprotv.ro.

Chiar dacă activitatea hormonală a bolnavilor ar putea fi anulată cu substanțe chimice sau intervenții chirurgicale, dorința din mintea lor pentru trupul copiilor nu dispare. Teoretic, acești bolnavi își pot înfrâna pornirile doar prin terapie, însă de cele mai multe ori imposibil, pentru că sunt dependenți și lipsiți de control.

Dorin Dumitran, ofițer psiholog, Serviciul de Analiză Comportamentală: “Orinde și din partea oricui ar putea apărea un factor declanșator care să îl determine să iasă să caute copii. Aceste fenomene care țin de lumea fanteziilor sexuale, se petrec doar în lumea intimă, în planul personalității sale dacă nu pot abuza în familie, pedofilii ies pe stradă.”

Pedofilii sunt de cele mai multe ori conștienți de ceea ce fac și astfel își construiesc un mecanism pentru a se ascunde. Există însă câteva indicii care i-ar putea da de gol.

În orice situație de primejdie s-ar află copii, fie că este vorba despre un spațiu închis în care s-ar află alături de un necunoscut sau de o zona mai întunecată a unui parc, este bine că aceștia să riposteze, să spună NU, să țipe sau să fugă, decât să rămână impasibili. Este și părerea psihologilor, dar și a polițiștilor care spun că orice gest îl poate pune pe fugă pe agresor.

Citiți articolul integral aici.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

27 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

37 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

57 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: