Categories: Expertul zilei

Specialist în cancer de ficat: ”Orice durere în această parte a abdomenului este un motiv să vă adresați medicului”

Din cuprinsul articolului

Unde doare ficatul. Circulă o vorbă din popor care spune că ficatul nu doare. De asemenea, mai există și acea consolare după o perioadă de exces alimentar, „lasă că ficatul se regenerează”.

Adevărul din spatele acestor mituri l-am aflat de la unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu, prof. dr. Yaman Tokat, chirurgul care a salvat mii de vieți prin transplant hepatic în Turcia, dar și în întreaga lume.

Se întâmplă ca o mare parte din pacienți să își efectueze analizele de rutină, anual, iar la un moment dat descoperă că au o boală avansată a ficatului. Acest scenariu este unul foarte comun și chirurgul ne explică de ce.

Tumorile hepatice sunt alcătuite din celule hepatice și se comportă în primă fază exact ca și ficatul. De aceea, oamenii nu-și dau seama că au o boală gravă la ficat decât atunci când e prea târziu, când cancerul a ajuns la un stadiu avansat.

Orice durere în partea dreaptă a abdomenului superior este un motiv să vă adresați medicului, dacă suferiți de diabet sau dacă sunteți peste greutatea normală, ori dacă în trecut ați suferit de obezitate și dacă aveți în familie persoane care suferă de boli hepatice, obligatoriu trebuie să vă monitorizați sănătatea ficatului anual”.

Și ficatul doare. Iată când

Așadar, ficatul doare, dar atunci când simțiți orice fel de disconfort trebuie să apelați la un consult de specialitate, în special unul imagistic.

„Ficatul doare când capsula ficatului este sub presiune. El nu doare în mod obișnuit, ci doar atunci când se mărește. Iar acesta e semnul unei boli sau a unei tumori”, aprofundează medicul turc.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: